2. Industrial / Goth

Industrial / Goth – este un gen muzical care mizează pe sunete și teme aspre, dure, transgresive sau provocative.

1. Collage (derivat din Experimental)

Gen Muzical Electronic	Collage
Alte Denumiri	Sound Collage, Sampling, Tape Looping, Plunderphonics, Mashup
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	mid 50s

Collage, care mai este cunoscut și ca Sound Collage, Tape Editing sau muzică Sample (sau mai târziu ca și Plunderphonics), este o muzică făcută din părți de muzică, muzicale, ca un fel de Frankengen.

Collage efectiv înseamnă “lipire”, în franceză, exact ca și frămânțirea și cuplarea împreună a altor opere și lucrări de artă, și a existat în muzică, cu mult înainte ca fetele scunde să-și sufoce trapper keeper-ele (sau mapele, dosarele de pe acea vreme), cu poze cu trupe de băieți, atent și obsesiv decupate din revistele pedofile.

Niște definiții datează și încadrează Collage înapoi în secolul al 17-lea, ceea ce este destul de stupid, dacă te gândești că tehnologia de înregistrare nici măcar nu a existat până în anul 1879. Dar, forma sa modernă nu poate exista fără tehnologia de a înregistra, cu toate că tehnologia de înregistrare nu este electronică, tehnic vorbind.

Collage este un descendent direct al Musique Concrete. Ambele utilizează sampling-ul în repertoriul lor, însă Collage diferă de experimentaliștii francezi îngâmfați, în cum și ce anume este “sampluit” (și de ce). Musique Concrete a fost în mare foarte interesat de sunete neconvenționale și lucruri ce nu erau neapărat muzicale. Collage a devenit, aproape imediat, un gen de noutate ce țintea lucrări de muzică deja consacrate, și chiar și în momentele cele mai serioase, el mereu sună parodic.

Din moment ce Collage are nevoie ca lucrările publicate să existe, pentru a exista el însuși, a avut de așteptat pentru ca industria de înregistrare (și aici nu vorbim doar de muzică, ci și televiziune, radio, filme, serviciile de știri, și oricare altă industrie de broadcast sau transmisie) să se maturizeze și să construiască librării de sunete interesante, pentru ca Collage să poată ciordi. De asemenea, a avut de așteptat pentru ca tehnologia să facă mai simplă samplarea și înregistrarea de alte lucrări, iar asta pur și simplu nu era tehnic posibil înainte de anii 1950 (plus războiul și așa).

Cu apariția înregistratoarelor multipistă (sau multitrack) (în special, înregistratorul Ampex pentru 8 track-uri, lansat în anul 1955), studio-urile și producătorii au trecut la un alt nivel de control al ieșirilor muzicii și al rezultatului final (există mai multe despre asta, ce am să explic în altă parte).

Probabil că primul track oficial Collage, plin de sample-uri, a fost Buchanan And Goodman – The Flying Saucer, un hit de noutate tont, din anul 1956, care a folosit părți din cântece populare variate ca momente de întrerupere a unei transmisii de știri, precum glumele Family Guy:

Desigur că au fost dați în judecată pentru asta. În mod uimitor și total surprinzător, neașteptat, ei au câștigat, destul de posibil deoarece industria era așa de fragedă și nouă, iar judecătorul atât de naiv și nicio lege nu exista încă pentru așa ceva, așa că nu exista nimic ce să se poată împotrivi. Acesta a fost un domeniu nou-nouț și nu existau niciun fel de reguli care să îți spună ce puteai sau nu puteai face cu cu el. Judecătorul chiar a considerat-o “o nouă creație” și a numit-o “artistică și isteață”. Iar din acest punct, a fost ok să “sampluiești”.

Nu că ar fi contat, pentru că în perioada primitivă, bariera de intrare pe așa ceva era mult prea ridicată. Foarte puțini consumatori de acasă aveau acces la tool-urile de înregistrare necesare pentru a face sampling la orice rată, viteză sau ritm. Și, cu fiecare lansare, cu fiecare hit, și fiecare inovație ce a apărut, Collage a trebuit să lupte cu o industrie de înregistrare înfloritare, care pur și simplu nega dreptul de a exista ca și artă, al lui Collage, mai puțin muzică, și mai puțin produs comercial.

Lucrările Collage erau ori niște unice proaste, de niște nimeni precum Audrey – Dear Elvis, o scrisoare de dragoste a unei fane către Elvis, folosind sample-uri de muzică pentru a transmite și exprima sentimentele și emoțiile ei (cumva fix în stilul adolescenților de astăzi). Sau, erau explorări de bandă ciopârțită, ca James Tenney – Collage #1, care, și acesta l-a sampluit pe Elvis la greu, dar într-un mod diferit. Samplarea lui Elvis a fost populară în vremurile timpurii ale sampling-ului pentru că James Brown nu fusese încă inventat.

Și apoi a mai fost și The Beatles – Revolution 9, o (capodoperă) mizerie Collage, care a fost apogeul lui John Lennon și George Harrison, făcând o incursiune pe peșterile Abbey Road, pentru nimic interesant practic, și petrecând două zile, drogându-se, și stând leșinați pe podeaua camerei îmbinând laolaltă bobine de bandă, la nimereală. Și ce alt loc poate fi mai bun pentru o pierdere a minții de 8 minute, decât pe un album dublu schizofrenic, care valora cât 1.5 albume, umplut cu prostii, jingle-uri de radio neterminate, și strigăte de ajutor acoperite cu ceva fin, iar 0.5 albume valorând real muzică bună, cu adevărat, cu subtexul politicos de “Poți te rog să dai afară nenorocita aia de cățea din studio”. Dar divaghez.

Odată ce industria înregistrărilor s-a metamorfozat în mașina ce făcea bani pe bandă rulantă, mângâietoare pe suflet, care urma să domine dormitoarele adolescenților, până la finalul secolului, lupta pentru proprietatea muzicii a crescut, ceea ce s-a întâmplat să coincidă cu numărul avocaților cu infleunță și putere mare, pe care industria și i-a putut permite.

Aproape ca o reacție la asta, muzica Collage a devenit mai rebelă și mai militantă, poziționându-se pe sine ca un revoluționar cutezător ce lupta împotriva Capitalismului, cu eroice de bruiaj cultural (probabil în timp ce purta un tricou cu Che). A folosit apelativele de “Copyleft” și “Kopyright”, ca o batjocură la adresa legii copyright-ului, cu o literă (k) ca un simbol cu dublu înțeles (denotă, de asemenea, “kallisti”, care în greacă înseamnă “frumos”, prima literă fiind înscrisă pe Mărul Discordiei, aruncat în mijlocul ospățului Zeilor, de către Eris, Zeița Haosului și sfântul protector al Anarhismului. Asta pornește Războiul Troian după Paris – uite, doar mergi și citește Iliada).

Grupuri precum Negativland și The Residents și-au construit cariere întregi din umilirea instaurării și provocării ei prin a face sampling ai artiștilor faimoși, și atunci când ei au fost prinși, făcând sampling și la aia, transmițând totul pe larg, ca un precursor al mediei de Internet. În ciuda tuturor acestor lucruri, Collage a rămas foarte mult un gen de nișă, deja în anii ’80.

Și apoi au apărut sample-toarele (samplers). În primul rând, sample-rul E-mu SP-1200, în 1987:

Sampler-ele existaseră deja din cel puțin anii ’60, în forme variate, dar ele erau mereu acompaniamente ale unor sisteme mai mari și erau interzis de scumpe. Asta a făcut ca piața să se acrească și să devină mai grea, și a potolit aspirațiile Collage-iste, pentru o perioadă, dar până în anii ’80, sampler-ele au devenit mai mici, mai ieftine, și mult mai specializate.

E-mu Systems lansase un număr de mașini de tobe (drum machines) și samplere, anterior acestuia, dar SP-1200 a fost cel care a deschis ușa larg. Era ieftin, mic, și ușor de folosit, cum l-ai scos din cutie. Era acum posibil nu doar să ai un cântec hit, ci albumuri de succes, cariere de succes, și chiar întregi case de discuri, toate pornite cu acest singur device.

SP-1200 a fost, în același timp, un trimis al zeilor și un semn înfiorător pentru industria muzicii și nimeni nu a demonstrat mai bine această sabie cu două tăișuri, decât Bill Drummond și Jimmy Cauty, care, ca și Justified Ancients of Mu Mu, au făcut un întreg album de farse cu el, au fost dați în judecată de ABBA, forțându-i astfel să nu lansese niciodată albumul, au ars toate materialele principale, și l-au lansat oricum, cu sample-urile ce încălcau drepturile de autor scoase, dar cu instrucțiuni de cum să recreezi albumul chiar de la tine de acasă, urmat de un album plin de sample-uri, un an mai târziu, care se plângea de legea copyright-ului, după care au făcut un hit de noutate umplut cu sample-uri, o dată, pentru niște bani dați naibii, s-au redenumit The Kopyright Liberation Front și, peste următorii 3 ani de zile, au pornit pe mai departe în a schimba muzica electronică pe vecie.

De asemenea, ei au scris o carte în care au spus tot despre “cum și tu poți face un hit numărul 1, de succes, cu doar niște pricepere în marketing și un sampler SP-1200”. Mulți artiști, de la Chumbawamba, la The Chainsmokers, au recunoscut că au urmat sfatul acestei cărți atemporale, nemuritoare.

Sunt mai multe de spus despre The KLF (mult mai multe), dar am să păstrez asta pentru o altă ocazie.

Dar nu există nimic care să se compare cu ceea ce acest SP-1200 a făcut pentru alte scene ale muzicii electronice, lansând Epocile de Aur ale Hip Hop, House, New Beat, Hip House, R&B, Breaks, etc. Ușurința prin care se făcea sampling acum nu o mai caracteriza drept ceva de genul Collage-only. Acum era o chestie pop (populară). Acum reprezenta o problemă.

Diferite țări au s-au ocupat de legea copyright a muzicii în felul lor propriu, dar, în general, când sampling-ul fără permisiune, pe care s-a așezat praful, nu mai era permis (nici măcar o fracțiune de lovitură de tobă – drum hit). Asta nu era o problemă pentru Collage-iști, care făceau muzică pentru artă, și nu pentru vânzare, dar pentru artiștii comerciali, a adus atât de multe probleme legale, încât efectiv s-a năruit genul cu totul.

Era de sample comercial a durat doar cam 10 ani (’87-’96, plus, minus), apogeul absolut fiind The Beastie Boys – Paul’s Boutique, în anul 1989:

Produs de către Dust Brothers, și conținând peste 100 de sample-uri, și niciun instrument nativ (exceptând vocile), Paul’s Boutique iese în evidență ca nu doar un album senzațional, măreț, dar și ca o relicvă a unei ere care nu se va mai întoarce niciodată. Nu vom auzi vreodată ceva de genul acesta, sau să-l vedem în topuri, sau să mai vândă 1 milion de copii, vreodată din nou. Pur și simplu nu este fezabil din punct de vedere legal și financiar. Această formă de artă, ca un produs comercial, a fost literalmente “avocat” spre dispariție.

Dar asta nu înseamnă că muzica Collage sau sampling-ul au murit. Ba chiar din contră, a primit un avânt în anii 2000, odată cu nașterea culturii Mashup, un subgen al Turntablism care presupunea amestecarea și potrivirea de acapelle rap, peste hit-uri pop de top (sau în cazul lui Danger Mouse, întregi albume). Și deși asta nu are expresia aceea brută, crudă și neprelucrată, și creativitatea erei de aur a sampling-ului, încă este ceva, mă gândesc.

Muzicii Collage nu îi plac regulile. Mai exact și specific, nu îi place nimănui să îi spună ce poate sau nu poate face cu muzica. Regulile legale despre drepturile muzicale și proprietate, au au omorât efectiv Collage, ca un gen comercial, dar încă mai există, în subteran, ascunsă, ca o formă valoroasă de artă, răspândindu-se prin Soundcloud și Bandcamp sau alte servicii gratuite de sharing de muzică. Pentru că creativitatea adevărată nu ține cont de lege.

În special ceva așa comic și extrem de serios, precum muzica Collage.

---

Amprente sonore – Collage – Industrial / Goth

1. Buchanan & Goodman – The Flying Saucer (Parts 1 and 2)
2. The Evolution Control Committee – Rocked By Rape
3. S Express – Theme From S Express
4. Sonic System – Terror Pop
5. Malcolm Goldstein – It Seemed To Me
6. Stunt Rock – Richard Pryors’ Face Catching On Fire As He Freebases Cocaine In The 80s
7. People Like Us & Wobbly – Giant Love Ball
8. James Tenney – Collage #1 (‘blue suede’)
9. Hal McGee – Mulligan Stew
10. Kode9 – Pink Sham Pain Down The Drain
11. The Residents – Boots
12. Laurie Anderson – Only An Expert
13. Boris Badenough – Hey Rocky
14. Information Society – A Knife And A Fork

15. Sonic System – Operation Desert Storm
16. Negativland – Guns (Then)
17. Marrs – Pump Up The Volume
18. Edelweiss – Bring Me Edelweiss (Tourist Version)
19. Audry – Dear Elvis
20. Coldcut feat Yazz And The Plastic People – Doctorin’ The House
21. Smegma – God-Wad
22. Daedelus – At My Heels
23. The Art Of Noise – Beatbox (Diversion 1)
24. Criminal Element Orchestra – Put The Needle To The Record
25. Double Dee & Steinksi – Lesson 3
26. People Like Us – Push The Clouds Away
27. The Books – I Didn’t Know That
28. King Cannibal – The Lesson
29. Screaming Trees – Asylum

2. Noise (derivat din Experimental)

Gen Muzical Electronic	Noise
Alte Denumiri	Power Electronics, Power Noise, Noisecore, Wall Noise, Japanoise, Death Industrial
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	early 60s

Niște genuri sunt efectiv inascultabile, dar poți totuși să le apreciezi la un nivel artistic sau tehnic, chiar dacă nu îți plac foarte mult, în mod deosebit.

Nu și în cazul Noise, deoarece Noise nu este muzică. Noise este exact ceea ce este: Noise. Este echivalentul sonic al mâncatului de păr uman, scufundat în vaselină, și pe atât de plăcut și frumos.

Dar nu asta este ideea. Cei mai mulți oameni nu cred că un țiuit de feedback al unui microfon este foarte atrăgător. Și apoi există acel tip de oameni care sunt ceva de genul “Dă sunetul ăla mai tare!”, probabil doar pentru a le face în ciudă celor care îl urăsc.

Mestecatul de folie de tablă, zgâriatul unghiilor pe o tablă de scris cu creta, frecatul șmirghelului de polistiren – cu cât este mai abraziv, cu atât îl adoră mai tare. Cu cât se simte mai inconfortabil, cu cât îți rănește mai tare urechile, cu cât mai murdar, jegos și groaznic este, cu atât lor le place mai mult. Aceasta este muzică pentru The Addams Family. Și se numește audio sado-masochism.

De unde ar trebui să începem cu Noise? Probabil de la început: Grog, în anul 65.000, înaintea erei noastre, în timp ce lovea cu un băț, de o piatră. Sau o ploaie torențială, puternică, lovind un acoperiș de tablă. Sau o grămadă de ingineri păcăliți și trozniți de metanfetamină, fiind în modul absolut de maimuță, în studioul Foley:

Dar asta nu e cu adevărat electronică, deci scurtătura este sunetele reale. Dacă îți vine să crezi, există mai multe genuri de Noise. Aproape că este o scenă el însuși. Însă acest ghid este focusat doar pe partea electronică a Noise, și pliez toate stilurile sale variate într-un singur gen Noise, deoarece cine își dorește mai mult decât un gen din chestia asta? Pe bune acum.

2 dintre cele mai populare genuri de Noise sunt Power Electronics și Power Noise. Power Electronics a apărut inițial la începutul anilor ’80, și Power Noise a venit mai târziu, în anii ’90, probabil ca o ramură. Care este diferența dintre cele 2? ¯_(ツ)_/¯

(aspecte de genul contează doar pentru tipurile savante, precum oamenii care se vaită în legătură cu faptul că decada începe oficial cu anul “1”, sau se plâng că propozițiile ar trebui să aibă un spațiu după un punct, în loc de două)

De departe, cel mai prolific artist de Noise este Merzbow, un muzician japonez nebun (iar a fi nebun pentru japonezi înseamnă că este vorba de un tip de nebunie specială, unică doar în Japonia), care a lansat sute de albume în decursul a 4 decade, fiecare împingându-i sănătatea minții către și mai nebune nivele de nebunie.

Cineva ar putea spune și considera că întregul său corp de lucrări este o expunere gigantă de artă: așa se întâmplă atunci când un total schizoid fără vreun filtru publică tot ceea ce el face, ceea ce nu este la modul general ce fac muzicienii (a se compara cu Surgeon’s Law). Până și Beatles au aruncat sute de cântece ce ei au crezut că nu erau bune de nimic (și chiar și atunci niște porcării tot s-au lansat. Doar privește la White Album).

Sunetele disidente pot uneori să fie bune. Unde ar fi Jimi Hendrix sau Trent Reznor fără pedalele lor de distorsiune și cutiile de fuzz suprasolicitate? Dar Noise nu este interesat în a face un sunet rău să sune bine, când sună rău. Adoră sunetele rele care sună rău pentru că sunetele rele sună rău. Dacă suntele rele ar suna bine, atunci suntele rele nu ar mai suna ca sunetele rele care sună rău, sau da? Gândește-te la asta.

Noi oamenii apreciem muzica datorită repetitivității ei – anticiparea, ritmicitatea. Una din cele mai simple căi prin care se pot ridica nivelele de anxietate ale cuiva este aceea de a-i speria brusc, ceea ce este simplu de făcut și poate fi aplicat la oricine, oricând. Este înfricoșător deoarece ei nu se așteaptă la asta. Muzica are o predictibilitate ca a unui mecanism de ceas, pe care noi îl savurăm și îl calculăm în mințile noastre, chiar dacă nu înțelegem simetria matematică ce ne face să ne placă muzica.

Asta se aplică nu doar în cazul muzicii, ci la orice. Și o facem fără ca măcar să o observăm, fără să ne dăm seama. Încearcă asta: pornește-ți televizorul pe un anumit canal unde apar “purici” sau “zăpadă” (dacă televizoarele încă mai pot face asta) și observă-l intens și cu atenție pentru puțin timp. După un timp, vei începe să vezi și să observi pattern-uri, atât în audio, cât și în video, dar ele nu sunt cu adevărat acolo. Ele sunt niște iluzii, halucinații, create de apofenie – ceea ce presupune că creierul tău încearcă să organizeze haosul și dezordinea din fața ta, în ceva ordonat și reconoscibil.

Dorința creierului uman de a găsi pattern-uri și modele în capriciozitatea naturii este unul dintre marile avantaje ale evoluției. Poate fi un lucru bun, ca de exemplu a știi în ce zi în fiecare an râul se va inunda. Sau, poate fi un lucru rău, precum a auzi voci în duș. Ar trebui probabil să mergi să te vezi cu un psihiatru, dacă se întâmplă asta. Există o așa o chestie ca vederea unor mult prea multe pattern-uri în lucruri aleatorii. Iar de acolo au venit toate teoriile conspirației.

Ascultarea de Noise te forțează să găsești pattern-uri în cadrul aleatoriului (randomness). Nu zic că este un bun motiv pentru a asculta Noise. Dar este un motiv.

---

Amprente sonore – Noise – Industrial / Goth

1. Cyclotimia – Morphology
2. Ramleh – Deathtoll
3. Gintas K – Kurybos
4. Merzbow – Akashiman
5. Genocide Organ – Klan Kountry
6. Control – You Like It
7. Terrorfakt – Warlord
8. Brighter Death Now – Wilful
9. La Monte Young – Poem For Tables, Chairs, etc. pt.1
10. Consumer Electronics – Black Cotton Wool
11. Ms. Gentur – Hard Hush
12. Malcolm Goldstein – Sheep Meadow
13. Exterminator – Quantal
14. Eric Peters – Electrofear
15. Des Esseintes – Muse
16. Control – Last Breath
17. Isolrubin Bk – Resistance Of The Human Head To Crash Impact

18. Dr. Butcher MD – Chants En Tunefu2
19. Des Esseintes – Tension
20. Phantasm Nocturnes – Ashes To Ashes
21. White Noise – An Electric Storm In Hell
22. D.I.N. – Tension
23. Roger Rotor – Astore Coddaventu
24. Rich_1004 – The Cleaner
25. BDN – Now
26. Genocide Organ – Burn
27. No Mask Effect – Grass
28. Holden – Sky Buriel
29. Whitehouse – Phaseday
30. Des Esseintes – King Of The Jungle
31. Leiche Rustikal – Eq 2
32. Ramleh – Koprolagnia-Circle Of Shit
33. Dopplereffekt – Niobium Resonators
34. Black Dice – Snarly Yow
35. Sandblasting – A Better Tomorrow

2.1. Industrial

Gen Muzical Electronic	Industrial
Alte Denumiri	Experimental Rock
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	late 70s

Industrial – atât scena, cât și genul – este muzica care caută să supere starea normală a lucrurilor.

A apărut la finalul anilor ’70 ca un tovarăș al sunetelor Punk, în curs de dezvoltare și contraculturale, care au atacat societatea cu o furie brută, crudă și neconcentrată. Dar acolo unde Punk susținea anarhia și distrugerea chestiilor, Industrial era cerebral și artistic și și-a menținut poziția, fiind focusat și închegat. Punk era provocativ de dragul de a fi provocativ. Industrial era provocativ cu un motiv – avea un rost și un scop pe care voia să îl îndeplinească.

Metaforic vorbind, dacă tu urăști tatuajele, Punk și-ar mai face încă unul, doar ca să te enerveze, în timp ce Industrial te-ar convinge că tatuajele sunt lucrări de artă neprețuite, care tot ar putea să te enerveze, dar măcar nu ar fi pe motiv de a-ți face în ciudă, sau din răutate.

Din moment ce marea listă de referințe și influențe este vastă și variată (Industrial este unul dintre puținele genuri ce are o intrare și apare cercetat în mod exhaustiv pe Wikipedia, cu toate că pare că a fost scrisă de fanii hardcore de gen masculin ai Cabaret Voltaire), în cea mai mare parte, Industrial există în primul rând datorită hibridului om-extraterestru Genesis Breyer P-Orridge (artistul cunoscut anterior drept Genesis P-Orridge), care a sculptat o carieră ce s-a întins pe decade, expunându-ne pe noi la sunetele extraterestre noi și hot, de prin jurul galaxiei.

P-Orridge și casa e/i de discuri Industrial Records au dat acestui sunet un nume, și trupa e/i Throbbing Gristle a dat acestui sunet un sunet.

Conceptul din spatele Industrial era acela cum că orice sunet putea fi muzică. Efectiv orice sunet. Și nici nu trebuie nici să fie musai ritmic. De fapt, este și mai bine dacă nu este. Throbbing Gristle chiar s-au mândrit în mod faimos cu faptul că ei nu foloseau un toboșar, deoarece toboșarii, invariabil, în mod inevitabil, pică în pattern-uri și melodioare ritmice și repetitive, rutiniste, iar trupa lui P-Orridge de farsori veseli au găsit asta să fie mult prea restrictiv. Muzica lor trebuia să fie liberă de toate constrângerile și regulile a cum muzica potrivită, adecvată și adevărată, ar trebui să sune. Asta a fost cu decenii înainte ca Bjork să facă un lucru din motivul “totul este muzică” (everything is music), cu al ei personaj de Manic Pixie Dream Girl.

Nu este o idee unică. Experimentaliștii francezi, futuriștii germani și muncitorii auto din Detroit au explorat de asemenea ideea de a face muzică din sunete random, dar Throbbing Gristle și Industrial Records i-au oferit o latură unică, izvorâtă din terorismul de cascadorii artistice post-punk, activismul stradal, degradarea clasei de jos, rejectarea societății și autorității, și o rebeliune țipătoare, în timp ce era Thatcher / Reagan se întrevedea și clasele muncitoare și-au văzut un mod de viață idilic, după război, încolțită de prădătorul Capitalism. Serios acum, nu exista un timp mai bun pentru ca Industrial să apară și să se maturizeze decât în hiper-comercialii ani ’80. Fiecare teză are nevoie și de o antiteză.

Dar unde Musique Concrete și Experimental erau insulare și proaste și nu foarte atrăgătoare pentru nimeni, Industrial a atras și a prezentat interes pentru subculturile societății renegate, în special kink / fetish, LGBTQ, colectivele de artă Boeme, și devianții politici (Marxiștii, Anarhiștii, Fasciștii, și alți fraieri ai războaielor secolului al 20-lea).

Muzica Industrial este o declarație sau o afirmație de cascadorie de artă politică, la fel de mult cum este și o afirmație muzicală, certându-se și luptându-se pentru libertatea de expresie și deconstrucția regulilor societății, în timp ce simultan se dorea deconstruirea regulilor muzicii. Oamenii atrași de această ideologie, erau în mod natural, cei ce nu se puteau integra și nu se potriveau în peisaj, sau, mai rău, dar totuși au găsit societatea ca fiind extrem de ostilă pentru stilul lor de viață. Punkiștii, goticii, rivetheaderii, fugarii, trans genderii, modificatorii de corp, drogații și muncitorii de sex ai străzilor, criticați ca fiind “Distrugătorii Civilizației” (Wreckers of Civilization), pentru că ei nu reprezentau o zonă a pieței viabilă, targetabilă, sau pertinenți din punct de vedere al demograficii culturale. Oamenii prea extremi pentru a fi acceptați din punct de vedere politic și mult prea mici pentru a fi targetați comercial.

Nu trebuie să fii un proscris, paria sau renegat social pentru a participa la această scenă, dar înțelege că a fost construită de către ei, și a fost mereu casă pentru oricine care simte că nu aparține nicăieri altundeva.

De la aceste slabe și sărace începuturi – nu ca o revoltă și furie împotriva sistemului, ca și Punk, ci mai degrabă o rejectare ocazională a acestuia – Industrial a pus bazele template-ului pentru atracția puternică, avant-garda, macabră, neagră, indispusă, și irezistibilă, către distorsiune și zgomot, ca un efort vrednic, onorabil, respectabil.

Aceasta este salva de deschidere a unei scene foarte masive, foarte influente, și foarte populare, nu doar în muzică, ci și în artă, fashion, și lifestyle. Este o amprentă pentru a te uita la lume, uneori pentru bine, alteori pentru rău, uneori pentru că e plină de mizerie.

Poți alege să îți placă sau să îț urăști, sau să respingi complet ceea ce încearcă să facă, dar tot nu poți nega impactul pe care l-a avut asupra societății, în mare, în ansamblu. Ideile sale încă continuă să trăiască în duzini de genuri și sute de subgenuri, astăzi.

Totuși, este încă o rachetă a naibii de îngrozitoare.

---

Amprente sonore – Industrial – Industrial / Goth

1. You’ve Got Foetus On Your Breath – I Am Surrounded By Incompetence
2. Minimal Man – The Light
3. Test Dept. – Current Affairs
4. Siegmar Fricke – Justified
5. Maxence Cyrin – Durus Sex
6. Dror Feiler – Anzats
7. Tackhead – Mind At The End Of The Tether
8. Coil – Solar Lodge
9. Negativland – Christianity Is Stupid
10. Engineered Beautiful Blood – Technical_Manual
11. Coil – The Hills Are Alive
12. Denovomutants – SCOM
13. Psychotic Vortex – Alive Or Dead
14. Exist To Be Deceased – Tahkhana Complex
15. The Bug vs Earth – Snakes vs Rats
16. Lead Into Gold – Idiot
17. Obsidian Radioactive – Gasmasks and Titanium Scaffolds
18. Einsturznde Neubauten – Tanz Debil
19. Laibach – Die Liebe

20. Gary Clail – Half Cut For Confidence
21. Third I – The Truth
22. Mater Suspiria Vision – Call Of The Witches
23. P.A.L. – Concrete Rage I
24. Chris & Cosey – Cowboys In Cuba
25. Montecazazza – To Mom On Mother’s Day
26. Hula – Cut Me Loose
27. We Of Sound Mind – Man Mind Machine
28. Prometheus Burning – Trinity
29. Avalanche Reverb Prozac – Pills Prescription To Evolve & Reform
30. a;grumh… – Countrol
31. P.A.L. – Consent
32. Gesaffelstein – Hate Or Glory
33. Thunder Orchestra – Diabolical Gesture
34. Wiseblood – Stumbo
35. Pouppee Fabrikk – T.O.T.D.N.
36. Mostalgie Eternelle – Nevertheless, I’m Pleased
37. Cranes – Fuse
38. Throbbing Gristle – We Hate You (Little Girls)
39. Consumer Electronics – Fellatio

2.1.1. Darkwave

Gen Muzical Electronic	Darkwave
Alte Denumiri	Goth, Electro-Goth, Coldwave, Doom Wave, Witch House, Neoclassical Darkwave, Vaporwave
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	early 80s

Darkwave este o muzică Goth. În acest ghid este doar reprezentarea electronică a Goth. Este îndrăgită de către toți Goticii.

Ce sunt Goticii? Păi, Goticii sunt un grup de oameni germani din zonele joase ale Balticii, care au cutreierat peste tot prin Europa, din al 3-lea secol, și până în al 6-lea secol, era noastră. Pe parcursul a perioadei de 200 de ani, ei au întâlnit treptat, apoi s-au aliat cu ei, apoi s-au înrolat la ei, apoi au invadat, și apoi au și cucerit Imperiul Roman de Vest, instigând și inițiind perioada Evului Mediu European. În timp ce făceau asta, ei s-au împărțit în 2 grupuri și și-au sculptat teritoriul pentru ei înșiși: Goticii de Est și-au stabilit un regat în Italia, în timp ce Goticii de Vest și-au stabilit un regat în Spania. Ele nu au rezistat mult: Goticii de Est au luptat un război brutal cu Imperiul Roman de Est, care a depopulat Italia cu aproximativ 2/3 și a epuizat ambele părți până la aproape înfrângere, lăsând Italia expusă înspre cucerire de către Lombarzi, 10 ani mai târziu. Goticii de Vest din Spania au mai durat încă puțin, până când ei au fost copleșiți de armatele entuziaste ale religiei parvenite a Islamului.

1500 de ani mai târziu, Goticii sunt acum asta:

Iar arhitectura lor arată așa:

Dar sunt sigură că este doar o pură coincidență.

Goth nu este doar o scenă ea însăși. Este, de asemenea, un gen literar, un stil de viață, o cultură, o preferință de make-up, și un dress code monocromatic.

Numărul de genuri Goth pare că micșorează toate celelalte scene din acest ghid: Goth Rock, Goth Pop, Goth Classical, Goth Neo-Classical, Goth Neo-Victorian Classical, Steampunk Goth, Goth Folk, Goth Pop / Bubble Goth, Goth Industrial, Goth Metal / Heavy Goth, etc. Din fericire, niciunul dintre aceste genuri nu trebuie să fie aici. Goth este, în primul rând, o scenă muzicală non-electronică, deci putem să o ignorăm în siguranță practic pe toată, și doar să ne focusăm pe cele unul sau două genuri Goth și derivativele lor care sunt în mod original electronice. Asta este asta: Darkwave (și într-o măsură mai mică, Ethereal).

Chiar dacă Goth este propria sa scenă, de sine stătătoare, partea electronică poate fi pliată în Industrial, de dragul confortului și comodității, și pentru că nu e nevoie să știi cine este Peter Murphy, pentru a intra în acest gen de muzică. De asemenea, deoarece există o grămadă de polenizare încrucișată între Gotici și Rivetheaderi (pe cât de uimitor sună: oamenii care poartă negru sunt atrași și interesați de muzica de care și alți oameni ce poartă negru sunt interesați. Cine ar fi ghicit).

Darkwave a venit de fapt de la Coldwave, un microgen Goth non-electronic și efemer, trecător, care a fost popular doar în Franța și Belgia, la finalul anilor ’70 și începuturile anilor ’80. Coldwave era o variantă distinctă, ursuză și morocănoasă, în-cheie-minoră-tot-timpul, a New Wave, subgenul Punk non-electronic, care a început moftul anilor ’80 de a numi fiecare gen într-o formă ce să conțină “wave” (incluzând Neo Wave, No Wave, Nu Wave, Noo Wave, și Ni Wave, varianta Monty Python).

În cele din urmă, Darkwave a adoptat sintetizatoare și samplere, însă a păstrat orgile cu tuburi, chitări tratate cu reverb greu care sună ca și un spirit plângător, și uneori tobe live și melodramaticul motiv “New Romantic”, pentru a sta separat de ura fascistului ce bate din picioare timp de 2 minute, față de EBM. Sau, ca să o pun altfel: Darkwave este fiecare trupă ce încearcă din greu să sune ca un Depeche Mode depresiv și suicidal (în contrast cu EBM care vrea să-l omoare pe Depeche Mode, la naiba).

Există un număr de subgenuri care au reieșit din Darkwave, incluzând de atunci Doom Wave, Witch House, și Vaporwave, doar că Vaporwave nu este un gen atât de mult, încât este pur și simplu o tehnică ca și Chopped And Screwed, Black MIDI, sau Nightcore.

Darkwave mereu va fi prin jur, pe aici, pentru că Goticii mereu vor fi pe aici, întâlnindu-se în spatele școlii și fumând țigări, bând cafea și plângându-se de faptul că restul lumii este o conformistă.

Adevărul fie cunoscut, Goticii nu sunt oameni depresivi în mod morbid, care au renunțat la modă și viață. Ei doar sunt supărați că nimeni altcineva nu a făcut-o.

---

Amprente sonore – Darkwave – Industrial / Goth

1. Mobiles – Drowning In Berlin
2. Poesie Noire – Gioconda Smile
3. Dynamite Winter Palace – Romance
4. Siglo Xx – Individuality
5. Kiko – World End Rock
6. Lustans Lakejer – Massans Sorl
7. Neurox – A Raving Night
8. Aaimon – Choke
9. Resistance – Across The Ocean
10. Fostercare – Low (Ritualz Club mix)
11. Invisible Limits – Die is Cast
12. The Danse Society – We’re So Happy
13. Selebrities – Living Dead
14. Poesie Noire – Spiral
15. Carlos Peron – Nothing Is True, Everything Is Permitted
16. Bowery Electic – Fear Of Flying
17. Dream Affair – Outside
18. Kirlian Camera – Eclipse
19. Colourbox – Tarantula
20. Absolute Body Control – Love At First Sight
21. Inkubus Sukkubus – Wytches
22. Paradox Obscur – Scourge
23. Seekness – Dog Sacrifice
24. The Birthday Massacre – Under The Stairs
25. Gestalt – Deuxieme Ombre
26. Desire – Under Your Spell
27. Mellow Grave – Burn One
28. Book Of Love – Lost Souls
29. The Cruxshadows – Clerestory
30. Norma Loy – 1964 Shadows
31. Christian Death – Dogs
32. Ein-st-ein – Varsavia
33. Switchblade Symphony – Dollhouse
34. Carmilla – Lilith
35. Dawnrazor – The Uncountable Callings Of The Gothic Crowns
36. Norma Loy – Power Of Spirit

37. Rompante – How Low Can You Dance (Aihki mix)
38. Nico – My Heart Is Empty
39. Project Pitchfork – Souls
40. Section 25 – Looking From A Hilltop
41. Fockewulf 190 – Gitano
42. The Birthday Massacre – Divide
43. Kirlian Camera – Blue Room
44. Carol & Snowy Red – Breakdown
45. Asylum Party – The Sabbath
46. Alien Sex Fiend – Nightmare Zone
47. Movement – New Harbour’s (Hot Night mix)
48. End Of Data – Sahrah
49. Modern Witch – In Your Eyes
50. Diary Of Dreams – Day-X-Relic
51. Resistance Of Independent Music – Black Star Of Shadows
52. The Wake – Christine (Rosetta Stone mix)
53. Deine Lakaien – The Night Of Love
54. 2+2=5 – Haiku
55. Sisters Of Mercy – This Corrosion
56. Lars Falk – Through
57. Christian Death – Death Wish (Wishful Death mix)
58. Rosetta Stone – Adrenaline
59. East Wall – Silence
60. New Skin – Cherry Flowers & Bedroom Songs (Soil And Eclipse mix)
61. Cocteau Twins – Blue Bell Knoll
62. Isolation Ward – Lamina Christus
63. Coctuea Twins – Blood Bitch
64. The Mission – Wasteland
65. Ariel Pink’s Haunted Graffiti – Fright Night (Nevermore)
66. Xymox – Imagination
67. Theatre Of Tragedy – Bring Forth Ye Shadows
68. Kirlian Camera – Communicate
69. Clan Of Xymox – Stranger
70. Blancmange – Blind Vision
71. Jeff & Jane Hudson – Los Alamos
72. David Harrow – Without Sin
73. Decadance – On And On (Fears Keep On)

2.1.1.1. Ethereal

Gen Muzical Electronic	Ethereal
Alte Denumiri	Ethereal Wave, Ethereal Goth, Ethereal Darkwave
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	mid 80s

Ethereal Goth, Ethereal Darkwave, Ethereal Industrial sau oricum vrei să îl numești (doar Ethereal simplu merge) este partea Ambient / “fără beat” (beatless), a muzicii Goth.

Muzica Goth mereu a fost grea legat de textură și atmosferice. Chitarele sunt mereu umede, beat-urile sunt mereu cavernoase și distante, vocalele sunt mereu torturate și auto-implicate, și pline de poezie cu pronume de adolescență.

Ethereal duce reverb-ul și abuzul de flanșă către noi nivele de singurătate spațioasă, imensă. Este coloana sonoră perfectă pentru a face un camping peste noapte într-un cimitir sau pentru a-ți pune colți de vampir și să mănânci carne macră, friptură nefriptă, pretinzând că este carne de om, sau pentru a sta acasă și uitându-te încet la cum un trandafir se ofilește pe pragul geamului, sau pentru a-ți picta degetele în cărbune, a aprinde niște lumânări și a te uita la filme Fairuza Balk.

Subgenurile Indie de Shoegaze și Dreampop sunt puternic și intens informate de Ethereal, doar că ele nu sunt tehnic genuri Goth deoarece ele sunt prea pline de viață și energice. Și ele nu sunt cultural vorbind, Goth, ci ele sunt ceva și mai rău: Hipster. Și, după cum știu, Hipsterii nu vor asculta nicio muzică care nu este gluten-free.

Ethereal are câteva caracteristici interesante care îl deosebesc de alte genuri Goth sau Industrial. Odată, este dominată de femei, probabil pentru că bărbații nu pot suna suficient de sinistru angelic. Iar Goticii care sunt interesați de această muzică adoră să poarte aripi de zână, ceea ce nu prea se pupă cu băieții. Nu, nu încerca să argumentezi sau să contrazici asta. Nu funcționează. Nu merge. Tutu-uri, da. Dar nu aripi de zână. Nu-mi pasă cât de mult ți-o dorești. Uite, doar îmbracă-te precum Jareth din Labyrinth și vei fi ok. Folosește un cartof.

Ethereal este, de asemenea, singurul gen Industrial / Goth, care este, în mare măsură, instrumental, asta dacă nu pui la socoteală armoniile angelice, cântările respirate, sau un zid neîncetat de jale, ca fiind vocale sau voci pe bune. Această unică afectare vine de la Cocteau Twins, trupa care a inventat inițial sunetul și este responsabilă pentru motivul distinct al Ethereal de conținut liric indescifrabil. Toată lumea, în rest, doar încearcă să sune precum Elizabeth Fraser.

Dacă nu poți face diferența între asta și Dark Ambient, nu te învinovățesc. În timp ce ambele tind, se luptă și se străduiesc să obțină melodramă morbidă, Ethereal este mai operatic, mai de operă, și mai clasic, cu o grămadă de iconografie culturală și muzicală, gen, celtică, wiccană, și păgână, până în punctul în care ai putea crede că această muzică este folosită la ședințele sau ritualurile preotesei mamei pământ, care necesită sacrificii de sânge și dansând fiind acoperit doar de cer, în jurul unui om de răchită. Dark Ambient nu are nimic atât de cool în ceea ce o privește. Înafară de, poate, politica US.

În ultima vreme, Ethereal a preluat beat-urile în stilul UK Garage și IDM, făcându-l mai degrabă mai mult a un fel de gen Chill Out, decât unul de genul Ambient (propoziții ca acestea chiar fac mult mai mult sens dacă citești întregul ghid). Încă mai e prin jur și astăzi, însă tinerețea și zilele sale de glorie au fost anii ’80 și ’90 (ca de exemplu: cam pe atunci când erau și Cocteau Twins prin jur). Veștile bune sunt că mereu va folosi la ceva, atâta timp cât Halloween există.

---

Amprente sonore – Ethereal – Industrial / Goth

1. Radium88 – The Future’s Bright The Future’s Incandescent
2. Ooooo – Burnout Eyes
3. How I Quit Crack – In Realm
4. Phonothek – Clown Is Dead
5. Chago Feo – Number Systems
6. Skin To Skin – Tremenos, Pt. 2
7. P.V. Kerckhoven – Wortelpiekwadraat
8. This Mortal Coil – Barramundi
9. Dream Boat – Imissu
10. Halgrath – Deep Underwater
11. Aveparthe – Full Of Sun
12. Resistance Of Independent Music – Memorial Embers
13. Kriistal Ann – She Walks In Beauty

14. Soma – Dark Koma
15. Trance To The Sun – Sleeping With The Natives
16. Salem – Redlights
17. Balam Acab – See Birds (Sun)
18. Fallen – At The End Of The World
19. Hungry Lucy – Pulse Of The Earth
20. Von Magnet – Centrale Magnetique
21. Aes Dana – Signs
22. Zingaia – Beneath The Veil
23. Arcana – Aeterna Doloris
24. Trance To The Sun – August Rain
25. Raison D’etre – Falling Twilight
26. Mater Suspiria Vision – Atem

2.1.2. EBM

Gen Muzical Electronic	EBM
Alte Denumiri	Electronic Body Music, Body Music, Electro-Industrial, Techno-Industrial, Industrial Dance, Synth-Industrial
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	early 80s

EBM reprezintă și vine de la Electronic Body Music. Nu are nicio relație sau legătură cu celălalt acronim pe care instalatorii l-au mestecat ca pe o gumă folosită, timp de deceniul trecut. Numele este, după cum se spune, atribuit către Kraftwerk pentru motive neștiute, din moment ce Kraftwerk nu a făcut niciunul.

EBM (uneori numit simplu muzică Body) este numit așa datorită senzației electrice ca de bâzâit, zumzet sau sfârâit, ce se resimte la nivelul corpului, provocate de către percuțiile mașinilor penetrative, cu înaltă energie, ale genului și ritmurile liniilor de bas care sunt arpegiate. În timp ce Industrial era despre găsirea unor sunete interesante și a le face muzicale, EBM era despre găsirea unor sunete interesante și facerea lor dansabile. Și nu doar orice tip de dans, ci acel tip de dans de cizme jack, pe care îl vezi în mod normal în armate în timpul marșului sau la dizidenții politici furioși cu pumnii ridicați la unison la concertele Rage Against The Machine.

În timp ce EBM nu a inventat arpegiatoarele (arps), le-a dat niște granule de pietriș întunecat, precum bâzâitul amenințător al unui transformator electric sau zumzetul de feedback al unei frecvențe joase. Mai mult electric decât electronic, EBM folosește sintetizatoarele pentru a crea linii de bas aspre, dure, musculare, cărnoase, și ritmuri pentru punkiștii nervoși care vor puțin țel în viața lor.

Și apoi mai sunt vocalele, vocile, pline de versuri încărcate politic, despre sistemele totalitare, conformitatea socială tiranică, apăsătoare, executarea planurilor pe 5 ani, sau utilajele decrepite ale traiului post-industrial, nu cântate, ci urlate afară, precum un instructor militar asemeni unui burghiu, care latră ordine la proaspeții recruți în prima lor zi de bootcamp.

EBM este obsedat cu proiecția masculină de putere, forță, rezistență, brutalitate, agresiune, și eficiența și productivitatea de grad militar. Mai are încă o obsesie și cu arta propagandistă de război și iconografia.

Luând toate astea înăuntru, așa deodată, s-ar putea să te facă să te simți un pic neliniștit sau incomod, cam ca atunci când simți în jur un prieten care pare un pic prea mult interesat de istoria militară germană, ranguri, insigne, și uniforme. În sensul că el are până și o cască cu țeapă veche prusă (pickelhaube), pe care îl trapează de fiecare Revelion.

Deci doar pentru a spulbera și risipi noțiunea: chiar dacă prezintă și are furnirul fascismului deschis, majoritatea muzicii EBM este, în mod distinct, anti-fascistă (este o chestie nemțească. Ei nu zic că le place fascismul, ei doar spun că le place cum arată fascismul. Acei Naziști erau niște dulapuri ce pocneau).

Deci EBM este mai puțin precum fascismul Nazist și mai mult precum fascismul Trupelor Galactice, care practic este fascism spațial.

Iar asta a atras o clasă a Industrial Goticilor, cunoscuți drept – original peiorativ, dar nu și acum – Rivetheaderii. Jumătate Punk, jumătate Goth, jumătate Cyberpunk, jumătate fantezie medievală, jumătate rași (sau tunși extrem de scurt, până la nivelul pielii capului), cu regalii militare, nasturi și insigne, cizme jack, epoleți și umeri lați, și o mulțime de crampoane, lanțuri, curele, fermoare și zale, și mereu trenciuri (dă vina pe The Matrix pentru asta. Și Blade. Și The Crow. Și pe The Lost Boys). Pe care ei niciodată nu și le dau jos, nici măcar în soarele arzător.

Rivetheaderii, în esență, au preluat template-ul kink-fetish al Goth, și au înlocuit slăbiciunea sexy cu violența marțială teutonică (dar doar pentru aspect și aparență, display. Rivetheaderii nu sunt cunoscuți ca fiind violenți. Asta dacă nu cumva se întâlnesc cu Naziști reali). În mod natural, Goticii îi urăsc pe aceștia, cu toate că ambii sunt prezenți în mod frecvent în cluburile celorlalți și la concertele celorlalți. Și ei clar fură ideile de fashion unii de la alții, de la ceilalți.

În timp ce EBM a avut începuturile în perioada timpurie a anilor ’80 în (unde altundeva) Germania, scenele sănătoase au răsărit brusc și prin UK, Suedia, Belgia, și Vancouver British Columbia din toate locurile (vremea de nord-vest a Pacificului, tristă și mohorâtă, se potrivește de minune ca fundal cu o scenă muzicală sumbră).

Aici Belgia chiar se califică și ea ca fiind centrala de putere a muzicii electronice, #1 în Europa. Deoarece EBM Belgian este cel mai bun EBM. Ei urmau ca mai târziu să parieze ticăloșia lor EBM pe New Beat și Rave, care e ca și cum Michael Jackson ar paria al său geniu Off The Wall, pe Thriller.

Mai târziu în cadrul deceniului, EBM s-a împărțit în mai multe subgenuri. Principalul printre acestea a fost ceva numit gen Electro-Industrial sau Dark Electro, care a fost inițial doar EBM cu breakbeat-uri, mai degrabă, decât loviturile de la etajul 4 până la podea ca de zgomot de nicovală tipice (gândește-te la finalul anilor ’80, la Cabaret Voltaire sau Skinny Puppy).

Electro-Industrial poate că a pornit să fie ceva, dar apoi s-a întâmplat Industrial Rock, iar asta a furat majoritatea audienței sale pentru o vreme. Rămășițele și resturile ale Electro-Industrial s-au reformat la sfârșitul anilor ’90, ca și Aggrotech.

Dar dintre toate subgenurile EBM care au apărut la finalul anilor ’80, niciunul nu a fost atât de masiv precum … Trance.

Original, fiind doar o formă dezbrăcată a EBM, de unde lipseau vocile, progresiile de acorduri sau pauzele, și pur și simplu rulând la infinit linii de sintetizatoare, cu dubiosul sample de film sau două (puteai să-l numești Minimal EBM, dar nimeni nu s-a gândit să numească nimic “minimal” în era muzicii “wave”), Trance a venit și a plecat ca un scurt moft, capriciu, în cluburi, doar că înafara scenei Industrial, altceva s-a întâmplat și … ei bine, doar uită-te mai jos în acest ghid, pentru a vedea ce a ajuns din Trance.

EBM încă mai există și astăzi, doar că mai mult servește ca omologul mai înfricoșător al mult mai masivului popular descendent Futurepop, în timp ce Rivetheaderii au fost preluați de către Cybergotici. Bănuiesc că ei ar fi trebuit să se lupte mai tare pentru a-și păstra și menține stilul lor de viață, dar Rivetheaderii sunt o subcultură mult prea pasivă pentru ceea ce merită și cât valorează.

---

Amprente sonore – EBM – Industrial / Goth

1. Recall Iv – Contrast (Boing mix)
2. Voltage Control – Antithesis
3. Nine Inch Nails – Head Like A Hole
4. P-Model – Speed Tube
5. KMFDM – Kickin’ Ass
6. Shift – Electrofixx
7. The Invincible Spirit – Push!
8. Front 242 – Headhunter
9. X Marks The Pedwalk – Repression
10. Die Warzau – Bodybag
11. Liaisons Dangereuses – Los Ninos Del Parque
12. Art Of Noise – Close (To The Edit)
13. Pankow – Sickness Takin’ Over
14. Sumerian Fleet – On To You
15. X Marks The Pedwalk – Abattoir
16. A-Head – Deep Down (Pressure mix)
17. Snog – Shop
18. Moskwa TV – Operator Z
19. A Split Second – On Command
20. Klangwerk – Die Kybernauten (Part II)
21. Nitzer Ebb – Murderous
22. Pigface – Insemination
23. Vomito Negro – Monday
24. Tribantura – Lack Of Sense
25. The Invincible Spirit – Everybody Should Know
26. The Weathermen – Bang Bang!
27. Carlos Peron – Dirty Song
28. Scarecrow – Black Door
29. Suicide Commando – Massaker
30. Cabaret Voltaire – Here To Go
31. DAF – Der Mussolini
32. Jass – Theme (W.R..)
33. Droid Sector Decay – Exorcism Rites
34. Ldc – Daydream
35. Structure – Das Licht
36. Psychopomps – Godshit (Re-Possessed Relivo mix)
37. A Split Second – Drinking Sand
38. Sonic System – Operation Desert Storm
39. Skinny Puppy – Assimilate
40. Apoptygma Berserk – Spiritual Reality
41. Novakill – Shoknova
42. Snog – The Future
43. Absolute Body Control – Love At First Sight
44. Stechschritt – EBM Ist Unser Leben
45. Air Of Gloom – Meditation
46. Hocico – Starving Children
47. Radioactive Goldfish – L.S.D. Is The Bomb
48. Front 242 – Moldavia
49. The Flowerpot Men – Jo’s So Mean To Josephine

50. Ministry – We Believe
51. Razorblade – Kissable
52. Absurd – Der Akt
53. Terror Against Terror – By Any Means Necessary
54. Anxiety Disorder – Neruological Chronic Condition
55. Terence Fixmer – Warm
56. Konzept – Hypnautic Beats
57. DJs On Acid Destroy Commercial Europe – Shockwave
58. Force Legato – System
59. Mondblut – Man’s Infinite Soul
60. Blind Vision – Don’t Look At Me (G-Mix)
61. Combichrist – Sent To Destroy
62. Bigod 20 – The Bog
63. Hocico – Dog Eat Dog
64. Voltage Control – Apocalypse
65. Trackzero – My Nation Is Under Invastion
66. Turntable Hoschis – Psychic Complexx
67. Chimo Bayo – Asi Me Gusta A Mi (X-Si X-No)
68. Geometry Combat – Striding Command
69. The Cassandra Complex – Angels In The Sky
70. Anne Clark – Our Darkness
71. Skinny Puppy – Worlock
72. Minitel Rose – Zombie Lady
73. Sturm Cafe – Scheissnormal
74. Scope – Die Zukunft (Last Minute mix)
75. The Grief – Kyn (12 Inch)
76. Insekt – Teenmachine
77. The Overlords – Sundown (Sunshine & 909 Baby mix)
78. Pouppee Fabrikk – T.O.T.D.N.
79. Off – Be My Dream
80. Absolute Body Control – So Obvious
81. Stratis – Herzlos
82. Adam – Dead Walking Machine
83. Chris & Cosey – Driving Blind
84. Pluuto – Isn’t It Crazy
85. Ptp – Show Me Your Spine
86. Snog – Born To Be Mild (Soma Club mix)
87. Bigod 20 – America
88. Exposure To Little Electronic Noises – Precaution
89. Cabaret Voltaire – Sensoria
90. Psykosonik – Teknojihad
91. Solar Enemy – Welcome To Hell
92. A Split Second – Rigor Mortis
93. Noise Control – Knights On Quest
94. Duce – Krieg Oder Frieden
95. Frontline Assembly – Mindphaser
96. Coil – Love’s Secret Domain
97. DAF – Brothers (Mix Gabi)
98. Signal Aout 42 – Pleasure And Crime

2.1.2.1. New Beat

Gen Muzical Electronic	New Beat
Alte Denumiri	Death Disco, Dark Disco, Nu Disco, Slo-Beat, Chug, Slow Techno
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	late 80s, and then early 10s

Anumite genuri muzicale electronice îți pot urmări originea către o singură casă de înregistrări, artist, sau chiar album. Belgianul New Beat (sau doar New Beat) este unul dintre genurile care își pot urmări originea către un singur cântec. Și timpul exact și locul unde s-a întâmplat.

După cum spune legenda, în 1986, DJ Fat Ronnie – rezident în legendarul club din Antwerp, Ancienne Belgique – a cântat accidental hit-ul EBM A Split Second – Flesh, la 33 rpm (rezoluții pe minut), și nu la viteza sa intenționată de 45 rpm. Rezultatul a fost un bocet sau cântec funebru încet, letargic, care a transmis apatie și nemulțumire, practic, în esență, transformând o piesă EBM amenințătoare, într-o piesă melancolică Gotică.

Aici e diferența dintre cele 2:

Precum ar spune Bob Ross: Nu există greșeli, ci doar accidente fericite. Beat-ul era o bufnitură, un zgomot surd, inevitabil, gros și încet, ciugulindu-te la sub 120 bpm (beat-uri pe minut), precum un uragan amenințător, dar lent, azvârlind către tine cu linii de bas galopante și melodii tunse, tăiate din scurt. Era un beat pe care nimeni nu-l mai auzise până atunci, înainte. Ai putea spune că era un tip diferit de beat. Un beat original. Un beat nou, inedit.

După cum se dovedește, se pare că multe dintre track-urile EBM funcționează în acest fel (și chiar și unele track-uri non-EBM precum, să spunem, Yello – Oh Yeah). Nu peste mult timp, DJ-ii înșirau și băgau orice muzică fast-tempo la viteză redusă, și o numeau în stilul acesta – 33 1 / 3 plus 8 remix (100 – 105 bpm pare a fi punctul sensibil, dulce), și, în cele din urmă, producătorii au mers la studio pentru a scoate niște track-uri originale, cu acest specific look și feel.

Și, a mai și venit, de asemenea, la momentul potrivit, din moment ce EBM încetinit era tempo-ul perfect pentru mixing-ul cu acele înregistrări Acid House din Chicago, nepasionale, imparțiale, care inundau piața, iar proximitatea Belgiei de Anglia, a însemnat că era în zona rave splash. Pe când restul de Industrial-Goth era condus și ghidat de vechiul format al trupelor și show-urilor și spectacolelor live, cadența și ritmul ce creează dependență, irezistibile, ale New Beat, s-au potrivit mai mult cu cultura de club a lumii dominate de DJ și producători.

Spre deosebire de motivele agresive militărești ale EBM, New Beat era mai neglijent, mai lejer, cu sample-uri pornografice și show-uri live erotice selectate, culese și strânse din scena kink-fetish (și aici nu mă refer doar la Lords of Acid). Abia a avut vreodată vreo melodie care să te ridice, înălțătoare, sau refrenuri sau versuri de acest tip. Sexualitatea dark, întunecată, sampling-ul prolific, și percuția fulminantă, puternică, pătrunzătoare, penetrativă, toate acestea i-au conferit o poreclă: Death Disco. Nicio construcție, niciun breakdown, niciun imn. Ci, doar ritmuri fresh, raw, brute, puse la un pas și o viteză dansabilă.

Pentru câțiva ani glorioși scurți, New Beat călătorea precum Al Pacino într-un club de noapte cu tătici îmbrăcați din cap până în picioare în piele. Dar așa de repede cum a venit, la fel de repede s-a și dus, și deja până pe la începutul anilor ’90, New Beat era beat vechi – a fost inclus și absorbit în noile sunete ale Hip House, Italo House, Rave, și Hardcore. Perioada timpurie a anilor ’90, a fost o perioadă a dezvoltării explozive în muzica electronică care încă nu a fost depășită, așa că multe genuri grozave și importante, de pe atunci, erau, așa, cam temporare, azi erau populare, mâine era altceva popular, iar acestea chiar merită mai multă îngrijire, atenție și considerație.

Asta e fix ceea ce niște producători membri ai mâncătorilor de fructe de pădure au realizat când The Great Revival Of All Things 80s, din anii 2010, a lovit muzica electronică chiar în nostalgii și dor, și o dragoste de copil interzisă a New Beat și Tech House s-a dezvoltat și a luat naștere în multiple locații (precum ar fi Madrid, Irlanda și Staffordshire).

Uneori numit New Beat, dar și de asemenea Slo-Beat, Nu Disco, Chug (gen, a da pe gât – chug-a-lug – sunetul pe care îl face beat-ul. În niciun caz un termen rasist), Dark Disco, Slow Techno și o droaie de alte nume.

A fost un lung hiat sau pauză, dar sunt bucuroasă că New Beat este înapoi în joc. Muzica electronică are nevoie de asta mai mult ca oricând, să lupte cu forțele gemene ale picăturii de plictiseală și rutina monotonă.

New Beat face întocmai ceea noi ne-am dorit mereu, dintotdeauna, să facă muzica electronică: Să ne miște fundurile și să să ne facă să simțim beat-ul.

---

Amprente sonore – New Beat – Industrial / Goth

1. Emile Strunz – Voyetra Technique
2. Para Noise – Jungle Beat
3. Rompante – How Low Can You Dance (Aihki mix)
4. 101 – Rock To The Beat
5. Body Party – Terminator One
6. Cybex Factor – Die Schopfung
7. Apiento – The Orange Place
8. Franz Underwear – Grauzone
9. Fatal Error – Fatal Error
10. Radical Majik – Spreak The Hot Potato
11. Public Relations – Eighty Eight
12. In-D – Beat In-D Dream
13. Erotic Dissidents – Move Your Ass And Feel The Beat
14. Amnesia – Ibiza (Beat mix)
15. Outlander – Zero Days
16. Club Bizarre – Trip To Holy Land
17. Snowy Red – Euroshima (Wardance)
18. Dunjinz – Troll (Rob De Large mix)
19. O – Das Spiel
20. Kahli-T – The Land Of Nowhere
21. Deep Thought – Kennedy
22. Tim Fairplay – U Know U Jack (Weatherall mix)
23. Indicate – Cojeme
24. Taste Of Sugar – Hmm Hmm
25. Italo Brutalo – Systeria
26. Absurd – Brian (The ‘life Of’ mix)
27. T.99 – Slidy
28. Dirty Harry – D’bop
29. Will Flisk – Silent Morning
30. Scott Fraser – Ask Your Control (Richard Sen mix)
31. F.C.M.P. – Demon Dance (Pluck mix)
32. Baris K – 200 (Asphodells mix)
33. New Scene – The War In Vietnam
34. Space Opera – Mandate My Ass
35. Bx-8017 – Take An Acid
36. Starion – Hypnoto Roboto
37. Dr. Hypnotic – Ab Theme
38. Confetti’s – The Sound Of C…
39. Dee Bass – Inclosure
40. Plaza – Yo-Yo
41. Beat Professor – You’ve Got The Beat
42. The Airplane Crashers – White Rabbit
43. Mysterious Art – Das Omen 1
44. Capablanca vs La Mverte – Distortion
45. Jarle Brathen – Warm Warmer Disco
46. Boy Toy – Touch My Body

47. Dr. Zarkhov – Interplanetary Adventures
48. Digital Vamp – You Can Take My Body
49. Arbeid Adelt! – Death Disco
50. Edwards & Armani – Desert Silence
51. Black Merlin – Ice House
52. Tkuz – Calor De La Noche
53. Robotiko Rejekto – Cyper Space
54. Plaza – Yo Yo (Mastermixers Unity)
55. Matrixx – Name Of The Beat
56. Future Bones – Far From Grace
57. Pleasure Planet feat Kim Ann Foxman – Animals
58. Umo Detic – Carpe Diem
59. Craig Bratley – Obsession
60. Real Man – Fashion Victims
61. Time Modem – The Time Of The Gathering
62. In-D – Virgin In-D Sky’s
63. Emile Strunz – Shields
64. Craig Bratley – Birdshell
65. Fruit Of Life – Not Afraid To Dance
66. Cabaret Nocturne – Blood Walk
67. Squadra Blanco – Night Of The Illuminati
68. Duce – Krieg Oder Frieden
69. Major Problem – I Still Have A Dream
70. Robotiko Rejekto – Umsturz
71. Max Erotic – I Only Wanna
72. Code 61 – Drop The Deal
73. Advanced UFO Phantom – Alien Combat
74. Ghostdance – Ghostbeat (New Beat mix)
75. Peza – Nmn
76. 6th Borough Project – U Know U
77. Code 61 – Stand By (Full Force mix)
78. Explorers Of The Nile – We Are All Egyptians
79. Black Merlin – 22.05
80. Kings Of Agreppo – Agreppo
81. True Minds – Underground Prophet (What Love Is Time)
82. Shock Taktix – This Is Not
83. White House White – Ouverture
84. Lords Of Acid – I Sit On Acid
85. Hypnopedia – Hypnopedia (The Hypnotic mix)
86. The Brotherhood Of Sleep – New Beat, A Musical Phenomenon
87. Boytonic – Bryllyant (33 1#3 plus 8 mix)
88. Corruption House – Jump
89. Voyou – Houseman
90. In Fields – On Time
91. Out Of The Ordinary – The Dream (Ximmix Radio Edit)
92. Scott Fraser – A Life Of Silence

2.1.2.2. Futurepop

Gen Muzical Electronic	Futurepop
Alte Denumiri	Future Pop, Synthpop, Pop EBM
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	late 90s

Haide să stabilim un lucru: Trance vine din EBM german.

A plecat foarte repede să-și facă treaba în alte țări, pentru un deceniu sau așa (cu rezultate extraordinar de grozave și spectaculos de îngrozitoare), dar baza originilor multiple a Trance au fost mereu poducătorii EBM care se prosteau și se jucau cu arpegiatoarele.

Futurepop este pur și simplu Trance găsindu-și drumul său înapoi către originile și rădăcinile EBM după o beție plină cu Coca-Cola, în Olanda, ceea ce poate fi bine sau rău, depinzând de care parte a scenei Industrial-Goth îți dantelezi corsetul.

A fost inventat de către VNV Nation (asta dacă nu cumva a fost Apoptygma Berzerk), cu gluma fiind că era o reluare a stilurilor retro, doar că numită “future” (viitoare) (multe genuri fac asta. Vezi: Future House, Future Garage, Future Funk, Future Jazz). Nu prea i-a plăcut nimănui numele, doar că a rămas cumva lipit, în picioare, oricum. Dă vina pe media.

Rivetheader-ilor nu le place această muzică. De fapt, în scena Industrial-Goth, nici măcar nu se cheamă Futurepop. Ei îl numesc în mod peiorativ și cumva depreciativ și în derâdere, Synthpop (și unii din ei neagă în totalitate). Mult prea mieros, siropos și drăguț, cute, pentru paleta lor fascistă amenințătoare. Arpegiile sunt efectiv în chei mult prea majore, mult prea de registrul superior, mult prea Ned Flanders. Prea ciudat și dubios. Îi învinovățesc pe Icon of Coil.

Cu siguranță că Cybergoticii îl adoră, ceea ce înseamnă că astăzi este tot ce există. Sunetul clasicului EBM a fost dat deoparte în favoarea acestei variante de EBM, relativ popular, și care a prins, de urmăritori adolescenți de trenduri, accesibilă, zaharoasă și acoperită în bomboane, pentru oamenii care poartă panglici nenorocite de culoarea neonului, în păr. Astăzi, majoritatea muzicii “Industrial“, pe care o auzi, este ori asta, ori Aggrotech. Ambele sunt terenuri de cuibărit ale Cybergoticilor.

Și, ca să fim corecți, dintr-un punct de vedere Industrial, există multe de urât la Futurepop. Trupele arată ca și rejectări ale Nu Metal și Emo, cântecele folosesc preset-uri Eurotrance pentru lead-uri, nu există nimic aici care să nu fi fost violat până la moarte deja, de către 1000 de track-uri olandeze. Singurul lucru ce lipsește sunt super-fierăstraiele (dar eu nu le-aș pune lângă ele).

Urmează să folosească imnuri Hardstyle dezastruoase, neplăcute, îngrozitoare și respingătoare, asta dacă nu au făcut-o deja.

Acum, întreabă-te și tu: Chiar avem nevoie de aia în al nostru EBM? Este o mișcare total de săritură peste rechin, precum o comedie de pe TV, care a rămas fără idei așa că recurge la acțiuni și plot-uri de genul a 2 personaje care fac schimb de corpuri ori altă hilaritate care n-are nicio legătură.

Și versurile: Același extaz scuipând despre planuri întinse pe 5 ani și guverne apăsătoare, dar de asemenea și discursuri violente mai personale, despre cât de torturați sunt ei și cum sentimentele și trăirile lor contează foarte mult. Un fel de Trent Reznor, doar că mai insipid, fără gust, banal, searbăd.

Astăzi, numele Futurepop este cooptat de către un număr de alte scene, mai ales din cauza defectului, vinei și greșelii scriitorilor de muzică proști, care nu știu că Futurepop există și cred ei că ceva bullshit de sunet nou în stil Hipster pe care l-au întâlnit este ceva pe care ei îl pot monetiza în cel mai neoriginal mod posibil și să mai și primească o groază de reputație și faimă, în sensul negativ, pentru asta.

O mică recomandare, dragilor, băieți și fete: Nu faceți asta.

---

Amprente sonore – Futurepop – Industrial / Goth

1. Vnv Nation – Dark Angel
2. Nydhog – My Cold Sun
3. Negative Format – Fuse
4. Assemblage 23 – Naked
5. The Azoic – Going Under
6. Suicide Commando – Hellraiser (Vnv Nation mix)
7. Icon Of Coil – Regret
8. Violent Diva – El3ktro Su1cide
9. Count To Infinity – Undertow
10. Trust – Geryon
11. Hate Dept. – Planet Earth
12. Voltage Control – Retron
13. Velvet Acid Christ – Fun With Drugs
14. Xp8 – Dreamt Of Blue
15. Icon Of Coil – Dead Enough For Life
16. Covenant – Bullet
17. Funker Vogt – Harvester Of Sorrow
18. Feindflug – Glaubenskrieg
19. Aslan Faction – Weep For Me (Auspex mix)
20. Xp8 – The Art Of Revenge (Autodafeh mix)
21. Melotron – Kein Problem
22. Beborn Beton – Lost Little Robot
23. Razed In Black – Share This Poison
24. mind.in.a.box – Into The Night

25. O.V.N.I. – What Have I Done (Technoir mix)
26. And One – Get You Closer
27. Bacteria – Earthquake
28. Implant – Muv Your Dolly (Implant Version)
29. Die Sektor – Lust Angel
30. Apoptygma Berzerk – Suffer In Silence
31. Tactical Sekt – Beslan
32. Last Decay – Foul Deceit
33. Aghast View – Timeless
34. Mesh – Let Them Crush Us
35. Moulin Noir – Spellbound (Run Level Zero mix)
36. Frontal – Wir Sind Wieder Da
37. Beborn Beton – Another World
38. Fictional – Blue Lights
39. Astma – No Surrender
40. Lights Of Euphoria – Give Me You
41. Mannequin Depressives – Erase It
42. Signal Aout 42 – My Dream
43. Diary Of Dreams – The Plague
44. Cruciform Injection – Recovery
45. Tactical Sekt – Xfixiation (Sitd Hellfire mix)
46. Sero.overdose – Rain
47. Sweep – Emptiness Your Loneliness
48. Neuroticfish – Velocity (Cleener mix)

2.1.3. Industrial Rock

Gen Muzical Electronic	Industrial Rock
Alte Denumiri	Industrial Metal
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	mid 80s

Muzica Rock a urmărit noi sunete de când cu anii 1960, deoarece există doar atât ce poți face cu o chitară cu 6 corzi. Fiecare inovație în tehnologie și atitudine produce un nou gen.

Cutiile de fuzz (fuzz boxes) și pedalele de distorsiune ne-au oferit Hard Rock (și mai târziu Heavy Metal). Trupele de brass (instrumente de alamă) și LSD ne-au oferit Psychedelic Rock. Sintetizatoarele analogice și solo-urile improvizatoare de 16 ore ne-au oferit Progressive Rock. Spargerea și distrugerea de lucruri și a nu știi cum să cântăm ne-a dat Punk Rock. Heroina și homelessness-ul ne-a dat Grunge Rock. Și Noise și Industrial ne-au dat asta: Industrial Rock. Singura muzică care este sigură pentru tocilari, ca să o asculte, în liceu, și să nu scoată toate porcăriile din ei.

Multe trupe au combinat riff-uri metalice cu texturi abrazive și poate de asemenea și niște mașini de drumming (drum machines), în anii ’80, așa că nu e de parcă a fost ceva o idee nebunească originală. Dar tipul care i-a dat ceva focus a fost probabil Al Jourgensen, lead singer-ul al Ministry – o trupă care a început vânzând ilegal melancolia androgină de New Wave / Synthpop pentru mici gagici gotice drăguțe, înainte de a evolua, de-a lungul a 2 albume, către acel EBM încărcat de tobe, și apoi stabilindu-și sunetul pe țipătorul Metal cu strofe tăcute și refrene zgomotoase, cu mașini de drum care au devenit o caracteristică distinctă a genului.

Asta a convins un tânăr, Trent Teznor – care muncea ca și om de serviciu la un studio de înregistrări la momentul respectiv – să declare clar și tare că “Vreau și eu să fac un album Ministry!”, l-a implorat pe șeful său să îi împrumute studio-ul în orele din afara folosirii lui, iar rezultatul a fost Pretty Hate Machine.

Ca și multe alte acte super faimoase care au ajuns super faimoase, Reznor și proiectul său secundar Nine Inch Nails (al doilea numai după proiectul său principal, de a fi Trent Reznor) a sosit exact la momentul potrivit, când muzica rock obosise și se plictisise de spandex neon, tuș de ochi, pantaloni de piele, păr tratat cu volum maxim, solo-uri scârțâitoare de chitară, și cântatul în falsetto. Trăitul printr-o astfel de eră putea să deprime chiar și generațiile cele mai optimistice și rezistente, iar când bursa de Heavy Metal s-a prăbușit, la finalul anilor ’80, ele au căutat alinare în muzica Grunge și Industrial Rock (colectiv numită Alternative, gen Alternativ La Ceea Ce Am Pierdut Un Întreg Al Naibii De Deceniu Ascultând).

În timp ce Grunge era capricios, cu toane, indispus, furios, nemulțumit, trist, mohorât, sumbru, și ciuruit de nervi, Industrial Rock era toate acele lucruri, de asemenea … doar că era super intens legat de asta. A furnizat și asigurat antidotul pentru depresia suicidală, sinucigașă a Grunge, care este acela de a spune stop la a mai bufni despre depresia ta de nivelul sinuciderii și a începe să te lauzi cu asta. În efect, de fapt, transformarea narcisismului plângăcios într-un narcisism ce atrăgea atenția în stilul ca de prostituție, destrăbălat. În timp ce conținutul și atitudinea ambelor genuri erau destul de similare, Industrial Rock avea un singur lucru aparte, și asta a fost Trent Reznor. Grunge nu a avut pe nimeni așa (sau a avut, doar că s-au omorât toți).

Deci, ai o tip care făcea muzică cu niște linii de refren care nu pot fi rostite în public, făcând video-uri care nu pot fi difuzate pentru că ele seamănă și aduc a Faces of Death, și cu toate astea, care câștiga Grammy-uri și care s-a îndreptat către Platină, oricum. Asta probabil că nu ar fi trebuit să se întâmple. Aproape cu o singură mână și fără vreun ajutor, cu un singur deget, Reznor a făcut urâtul, macabrul, morbidul, torturatul, disprețuirea de sine și auto-rănirea, agresiunea, și toate ciudățeniile subculturilor lumii, deodată, foarte cool.

Zona underground probabil că nu a adorat asta, dar adevărul fiind spus și știut, chiar și dacă l-ai elimina și da la o parte pe Trent Reznor, ăsta tot ar fi cel mai popular gen Industrial, de departe. Așa că era cazul să existe o oarecare respingere. Același lucru se întâmplă cu orice scenă când unul din genurile ei devine într-un mod inexplicabil un moft mainstream.

Așa că pentru o scurtă perioadă a anilor ’90, acest gen a muzică pop. Explozia Industrial a unor grupuri precum Filter, Stabbing Westward, Rob Zombie, și desigur el (aka Marilyn Manson), venea în urma deșteptării lui Reznor, ambii în stil și substanță. Soundtrack-urile sau coloanele sonore Industrial Rock au dominat jocurile video ca și cele Command & Conquer și filmele de acțiune cu individe de 1 m 60 cm și 47-48 de kg. Gagici, toate americance, gotice, în costume negre de vinil, cu lovituri de semi-lună grozave din exterior-interior, bătând rău niște mamuți de 2 ori mărimea lor. Acele filme sunt încă, tehnic, populare, în special printre actrițele numite Kate Beckinsale și Milla Jovovich.

Cât de mult din asta este electronic? Prețiosul puțin, de fapt. Industrial Rock a fost mai mult Rock decât Industrial, și, în timp ce încă a atras rivetheaderii, în mod credincios, popularitatea sa imensă nu a fost bine primită de scena Industrial, ca un întreg. Astăzi s-ar putea să scapi cu a băga un cântec Nine Inch Nails, la un club (știi tu, pentru nostalgie), dar a-l pune să cânte atunci, pe vremuri, era ca și a pune Bee Gees la o discotecă: te scotea ca fiind un prefăcut. Era pur și simplu nu ceea ce oricine interesat rău de tot de această scenă voia să audă.

Industrial Rock încă mai e pe aici și astăzi, cu toate că în concordanță cu declinul muzicii rock, cei mai buni artiști fac Aggrotech, în loc.

---

Amprente sonore – Industrial Rock – Industrial / Goth

1. White Zombie – More Human Than Human
2. Acumen Nation – Ventilator
3. Nine Inch Nails – Wish (Fixed)
4. Dope Stars Inc – 10000 Watts
5. Die Krupps – Isolation
6. Pitchshifter – Genius
7. Alien Sex Fiend – I Walk The Line
8. Pigface – Steamroller
9. Fear Factory – Enhanced Reality
10. BT – Solar Plexus
11. Kmfdm – Juke Joint Jezebel (Metropolis mix)
12. Spahn Ranch – Vortex

13. Urban Voodoo – Brutality (Kombat Mix)
14. Cubanate – Oxyacetylene
15. My Life With The Thrill Kill Kult – A Daisy Chain 4 Satan
16. Zeromancer – Doctor Online
17. 1000 Homo DJs – Apathy
18. Frontline Assembly – Division Of A Criminal
19. Psy’aviah feat Ayria – Into The Game
20. Kmfdm – Anarchy
21. Rammstein – Engel
22. Blue Stahli – Overklock
23. Die Krupps – To The Hilt
24. Ministry – New World Order
25. Ministry – Stigmata

2.1.4. – 2.1.3.1. Aggrotech

Gen Muzical Electronic	Aggrotech
Alte Denumiri	Hellecktro, Dark Electro, Cyber-Industrial
Sfera / Scena	Industrial / Goth
An Apariție	late 90s

Aggrotech este Industrial Rock, fără Rock. Sau EBM, fără arpegiatoare.

A nu se confunda cu artistul Aggrotech – doar glumesc, nu există nimeni numit Aggrotech. Ba chiar, nimeni nu e sigur ce înseamnă până la urmă acea parte de “Aggro”. Ar putea fi prescurtarea pentru “aggressive”, sau ar putea fi prescurtarea pentru “aggravation”, sau ar putea fi chiar prescurtare de la “agriculture”, cine știe. Eu personal cred că se referă la “Agrodome”, complexul sportiv PNE, din Vancouver British Columbia, care a fost set-ul și decorul luptei dintre Rocky Balboa și Ivan Drago, în Rocky IV.

În multe feluri, Aggrotech a fost o încercare de a se îndepărta și de a scăpa de Industrial Rock, care a fost mare și popular și mainstream și a convins o generație întreagă de rivetheaderi prefăcuți să cumpere de la Hot Topic.

Fiecare scenă își are genul său imbecil de popular: Drum n Bass are Pendulum, Progressive are McProg, Eurotrance are Eurotrance. La naiba, nici măcar nu era ceva prin care trecea doar Industrial, la momentul respectiv, din moment ce Breaks suferea explozia Big Beat (ambele genuri fiind prezente în mod proeminent în filmele de acțiune cu “piele și lovituri de picioare”).

Ar trebui, de asemenea, să menționez că Industrial-Goth are unica caracteristică de a fi singura scena de muzică electronică, unde majoritatea muzicii este înregistrată, produsă și interpretată live. De trupe cu instrumente reale, spre deosebire de producătorii și DJ-ii care amestecau și mixau înregistrările. Asta este adevărat despre Aggrotech – cel mai tânăr dintre genuri – și este valabil și astăzi pentru toate genurile. Chiar și în era de apăsare buton și gata sample-ul, cu simplicitatea VST, Aggrotech încă mai păstrează lucrurile reale, cu nivele reale marcate în roșu la spectacole reale, în timp ce soliști reali strigă versuri de neînțeles și descifrat reale, în microfoane reale. Pe bune.

Aggrotech a adoptat inițial look-ul horror-ului modern (citește: porno cu tortură) și ocultul în urma esteticelor de “spectacol cu ciudați” ale lui Marilyn Manson. După ce a plecat el, a preluat idei mai ieftine și mai puțin plăcute, de la Hardstyle și Electropop, contopind un etos goth, cu farmec, și cyberpunk, pentru a ne da un nou look: The Cybergoth.

The Cybergoth a ajuns de atunci să domine toate genurile Industrial moderne, incluzând Futurepop și Darkwave. Muzica, în mod corespunzător, și în conformitate, a devenit mai plăcută și mai prietenoasă cu raverii, până în acel punct în care fanii curajosi ai strămoșilor lor underground, fac un caz proeminent pentru a-i expulza pe aceștia din scena Industrial-Goth, cu totul, cu desăvârșire.

Când oamenii vorbesc despre muzica Industrial modernă, asta este de obicei la ceea ce se gândesc. Caută mix-uri Industrial pe Youtube și cam asta îți va apărea, cel mai probabil. Are multe nume, incluzând Dark Electro (de ce?) și Cyber-Industrial, dar cel mai bun nume este Aggrotech, deoarece, chiar dacă este un nume nesemnificativ, fără sens și importanță, cel puțin este unic, și nu ceva gen un adjectiv leneș aplicat unui gen existent precum Hard Ambient sau Vocal Chiptune sau Uplifting Hop.

În plus, pe lângă faptul că este fața Industrial (când chiar nu are niciun drept să fie), Aggrotech, de asemenea, câștigă râvnitul premiu de Cele Mai Puțin Coerente Versuri, în nu doar muzica electronică, dar, discutabil, în toată muzica (cu posibila excepție de Dancehall. Și Ethereal nu se pune, pentru că ei nu prea zic mare lucru). Ai mai mari șanse să încerci să o înțelegi pe Elizabeth Fraser lătrând refrenuri Cookie Monster Death Metal, prin pumnul ei, printr-o țeavă de plumb plină cu albine.

În ceea ce privește despre ce este conținutul liric, asta e ghicirea oricui, dar Aggrotech pare să aibă ca scop, obiectiv, și să țintească către furia torturată a lui Trent Reznor, și vicleanul și abilul comentariu socio-politic al lui Marilyn Manson, dar fără coerență sau înțelegere.

Lipsa de diversitate vocală (și gamă) nu înseamnă că genul este blând. Ba cam dimpotrivă, Aggrotech are unele din cele mai interesante muzici din Industrial, cu toate că uneori devine atât de extremă, încât se inversează în parodie.

Ca și o numire rapidă, nicio discuție despre Industrial sau Aggrotech nu poate fi completă, fără a menționa proiectul în derulare, Pigface – Alan Smithee al muzicii Industrial (dar asta nu în sens peiorativ, negativ sau jignitor).

Pigface este un grup ce a fost odată, organizat de Martin Atkins și o distribuție rotativă de colaboratori. Nu există o aliniere sau poziționare definitivă a Pigface. Toată lumea de la Trent Reznor, la KMFDM, la Alex Patterson, la Genesis Breyer P-Orridge, și peste o sută de alți artiști și grupuri au muncit și lucrat la proiectul Pigface, la un timp sau altul, rulând zeci, duzini de single-uri unice, albume și remix-uri pe o perioadă de 30 de ani. O parte din ele sunt Aggrotech, dar multe din ele nici măcar nu sunt electronice. Dar conceptul în sine, este mult prea cool ca să nu-l menționez.

---

Amprente sonore – Aggrotech – Industrial / Goth

1. Trancemutator – My Wonderful Friend
2. Nuclear Eliminator – Bio Doom
3. Sonar – Tone Loc
4. Xp8 – Wake Up! (Awoken By Nitronoise)
5. D.compose – Threshold
6. Pro]tech – Recaltrant
7. Transmutator – Equal Opportunity Slut
8. Wumpscut – Wulf
9. Unter Null – Hypocrite And Contradict (Xp8 mix)
10. White Nois Stasis – Agony
11. Aslan Faction – Complication

12. Config.sys – Frame Dragging
13. Chaostar – An Electric Storm Of Thoughts
14. Davros – Warfare Laboratory
15. Hecate vs Lustmord – Megavoid
16. Moscow Locomotives – Life In Distortion
17. Grendel – Social Distortion
18. Angel Theory – Black And Blue (Bruises By Terrorfakt)
19. Terrorfakt vs Pneumatic Detach – Black Hoods In Brooklyn
20. Informatik – Night Life
21. Esa – Your Blood Is My Blood
22. Freakangel – Parasite (Die Sektor mix)
23. Combichrist – Play Dead