1. Pioneers

Pioneers – reprezintă începuturile muzicii electronice.

1. Experimental

Gen Muzical Electronic	Experimental
Alte Denumiri	Early electronic sounds
Sfera / Scena	Pioneers
An Apariție	who knows

Aceasta este originea Ghidului. Dacă ești unul dintre acele genuri umane de obsedat compulsiv completist, care trebuie el să treacă prin orice într-un mod secvențial și cronologic – exact cum trebuie neapărat să cureți până și cel mai mic pătrățel de zonă neagră de pe harta dintr-un joc video, înainte să treci la următoarea zonă – atunci acesta este un loc bun pentru a începe, iar tu te alfi în locul potrivit.

Acesta este Experimental, cel mai timpuriu gen muzical electronic, dacă poate fi numit așa. Tehnic vorbind, toată muzica electronică este Experimentală, până când cineva decide să o denumească altceva, iar asta nu se poate întâmpla fără timp, viziune, și marketing. Deci, totul este clar până acum, cel puțin pentru o vreme.

Pentru acest ghid, Experimental începe ca un lucru propriu, ca fiind de sine stătător, și apoi devine absorbită în scena IDM pentru simplul motiv că de ce nu (sunt sigură că IDMioții nu se vor supăra).

Primii ani de muzică electronică sunt compresați, deoarece aproape că nimic special sau cool nu se întâmplă înainte de anul 1950, cu excepția unei mâini de descoperiri puțin diverse, așadar, această scenă – Pioneers – urmărește progresia graduală a muzicii electronice de-a lungul primei jumătăți a secolului 20, de la știință, la artă, la recreere, și chiar până la industria comercială.

Experimental nu este atât de mult un gen, pe cât este o respingere a ceea ce se cunoștea deja la acea vreme, ceea ce, în cazul muzicii, poate însemna orice care nu sună a “muzică”. Faza electronică prematură a Experimental este cel mai devreme când vei auzi sunete electronice. Cel mai probabil, nu îți va plăcea majoritatea din ceea ce vei auzi.

La început, Experimental însemna în mare parte râgâituri teoretice de mașinărie, și explozii sonore, și strigăte, și scânceli pe care cu greu le-ai recunoaște ca fiind “zgomote”, ce să mai vorbim de “muzică”. Este mai mult un fel de exercițiu de laborator, un “experiment”, decât un gen muzical; plin de ingineri și cercetători sufocanți, încercând să facă ca mașinile electronice – care cu greu puteau fi clasificate ca fiind “computere” – să producă tonuri și tonalități (cu rezultate mixate, amestecate).

Obiectivul nu era acela de a produce sunete noi, ci, cel de a dezvolta modalități unice de a produce sunete noi. Era o provocare ce presupunea limitări, la fel de mult precum era o provocare ce presupunea creativitate, cam cum era căutarea de a găsi fiecare device digital în jocul Run Doom. Fascinant, dar nu în sensuri muzicale (cu alte cuvinte: sunt impresionată că ai reușit să îl faci să meargă pe un Gameboy, dar chiar nu-mi doresc să îl ascult pe un Gameboy).

Care a fost primul cântec de muzică electronică publicat vreodată? Greu de spus. Totul ține și depinde de ceea ce înseamnă propria ta definiție a unui cântec de muzică electronică. Pentru că originile muzicii electronice se duc atât de departe în trecut înainte de a fi măcar “muzică”, și nici nu prea a ținut cineva vreo centralizare sau înregistrări bune la momentul respectiv (probabil din cauza războiului).

În prezent, acum, urmele sonore cele mai de început ce există în acest ghid, sunt din anul 1937, dar sunt și exemple mai vechi ale concertelor Tereminului, care, deși electronice, eu nu le-aș clasifica ca fiind Experimental, deoarece Tereminul a făcut o treabă foarte bună prefăcându-se că nu este electronic (în mâinile experților, ar putea semăna cu o vioară). Acela nu era efectiv suficient de avant-garde pentru a fi numit și considerat Experimental.

Inițial, instrumentele care produceau muzica electronică erau foarte scumpe, costisitoare, foarte mari, ocupau extrem de mult spațiu, și nu foarte user-friendly. Dar, așa cum erau, ele au stabilit niște standarde în design-ul de sunet și interactivitatea pe care angrenajele sau mecanismele electronice, în general, încă le respectă și astăzi.

Toată muzica este doar unde sonore, până la urmă, și dacă poți face ca un circuit digital să producă una, atunci deja ai parcurs 90% din drum. Restul, este pur și simplu rafinamente și repetiție.

Doar nu te aștepta ca rezultatul final să impresioneze pe cineva.

---

Amprente sonore – Experimental – Pioneers

1. The Dark Side Of The Moog – Wish You Were There, Pt. 2
2. Bad Sector – Decode
3. Autistici – Opened Up Too Quickly
4. Mind Over Midi – Sound And Silence
5. Refracted – Plateau
6. Ooioo – Sister 001
7. John Chowning – Stria
8. Ellende – Denying Time
9. Jerobeam Fenderson – Lines
10. Ps – If I Could Only Say I Love You
11. Felix Kubin – Bruder Luzifer
12. La Monte Young – Excerpt….
13. K2 – Tarachine Is Burn-Out
14. Robert Ashley – Automatic Writing
15. Black Ice – Seabird
16. Kapotte Muziek – Element
17. Helmut Lachenmann – Interieur Fur 1 Schlagzeugsolisten
18. Freeform – Culk
19. Jean-Claude Risset – Mutations
20. John Chowning – Sabelithe
21. Femminielli Noir – Felicitations Ephemeres
22. Atelecine – It’s All Write
23. Fennesz – Made In Hong-Kong
24. Ryoji Ikeda – Test Pattern no. 0010
25. Phalanx – Pragmatic Impulse
26. Christina Kubisch – DJungle Walk
27. Otto Luening – Low Speed
28. Femminielli Noir – Le Cadeau
29. Quest.Room.Project – Catbird
30. Luigi Nono – Omaggio A Emilio Vedova
31. Holger Czukay – Boat-Woman-Song
32. Atelecine – A Secret Ratio
33. Le Forte Four – Bikini Tennis Shoues (One Pair)
34. Iannis Xenakis – Hibiki-Hana-Ma
35. Jeremy Greenspan & Borys – Gage
36. Rachmiel – Waking Dream
37. Arthur Russell – Being It
38. Einsturzende Neubauten – Energie
39. Renaldo & The Loaf – Absence
40. Oval – Kasko
41. Bernard Estardy – A Coeur Ouvert
42. Alvin Lucier – Music On A Long Thini Wire
43. CoH – Loop
44. Konstruktivits – Kopa
45. Jan Jelinek – Fragments One
46. Alice Shields – The Transformation of Ani
47. Thomas Campion – Her Song
48. Masoyoshi & Jan Jelinek – Do You Know Otahiti
49. Kraftwelt – Deranged (Controlled Bleeding mix)

50. Bruno Maderna – Syntaxis
51. Nurse With Wound – Antacid Cocamotive 93
52. Karlheinz Stockhausen – Kontakte
53. Charles Dodge – He Destroyed Her Image
54. Attrition – The Long Wait
55. Violet Lightning – The Spirit Of The Void
56. Rapoon – Shake Root
57. Bruce Haack – Just A Song At Twilight
58. Felix Kubin – Menthol Radio Swing
59. Store – Wartesaal
60. Bxc – I Wanna Make A Supersonic Woman Of You
61. Arcane Device – Prayer Cloth
62. Eliane Radigue – Mila’s Song In The Rain
63. Maryanne Amacher – Living Sound, Patent Pending Music For Sound-Joined Rooms Series
64. Hugh Le Caine – Dripsody
65. Bitmoth – The Frost Report
66. Hugh Le Caine – Dripsody
67. 2cb – Central Park
68. Laurie Anderson – O Superman
69. Edgard Varese – Poeme Electronique
70. Nightech – Piecewise
71. Raymond Scott – Cindy Electronium
72. Monostatic – Sub Drk Introduxtion
73. Amon Duul II – Improvisations
74. Tortoise – Goriri
75. Fennesz – Badminton Girl
76. Oliven Messiaen – Oraison
77. Kieran Hebden & Steve Reid – Morning Prayer
78. Aldo Clementi – Collage II
79. Fe-Mail – Jacob’s Toy
80. Francois Bayle – Rosace 3 From Vibrations Composees
81. Tom Dissevelt – Syncopation (Orbit Aurora)
82. Bernard Estardy – Asiatic Dream
83. Ryuichi Sakamoto – Thousand Knives
84. Aurel – Proof Of Life
85. Fe-Mail & Carlos Giffoni – Moral Heritage
86. Milton Babbitt – Ensembles For Synthesizer
87. Anthony Pateras & Robin Fox – Vox Erratum
88. Funckarma – Raud
89. Herbert Eimer – Klangstudie II
90. British Electric Foundation – Honeymoon In New York
91. Plank & Ishq – Zeal Monachorum Moonships
92. Helmut Lachenmann – Gran Torso
93. Daphne Oram – Melodic Group Shapes 1
94. Richard Maxfield – Sine Music (A Swarm Of Butterflies Encountered Over The Ocean)
95. Pan Sonic – Rajatila
96. Richard Maxfield – Pastoral Symphony
97. John Chowning – Turenas
98. Daedelus – Taken’ Liberty

1.1. Musique Concrete

Gen Muzical Electronic	Musique Concrete
Alte Denumiri	Acousmatic music, Elecktronische Musik
Sfera / Scena	Pioneers
An Apariție	early 40s

Musique Concrete a fost o încercare de a face noi sunete, generate fiind din sunete deja existente. După cum bine poți nota, am zis “sunete”, și nu “muzică”.

Muzica electronică mereu a fost frecventată cu experimentare și curiozitate științifică. Una dintre cele mai importante dezvoltări pentru muzica nouă și sunet, la începutul secolului al 20-lea, a fost apariția înregistrării de conținut media. Teoreticienii au speculat, încă din anii 1920, că folosirea gramofonului și radioului puteau fi utile în crearea de noi compoziții, cam ca un precursor al sampling-ului. Iar asta este, în mod precis, ceea ce niște intelectuali francezi, sufocanți și fumători ca șerpii, au avut în minte, dar, din păcate, ei au avut ceva de așteptat, o vreme, pentru a-și pune ideile lor în practică. Franța nu era un loc plăcut în prima jumătate a secolului 20.

Primul om care s-a încumetat să exploreze această frontieră a fost probabil Pierre Schaeffer și studioul său, Studio d’Essai, din Parisul anului 1942, care a fost original folosit ca un centru de difuzare sau broadcast prin radio sau televiziune, pentru opoziția și rezistența franceză, împotriva naziștilor.

Schaeffer și-a cam blestemat zilele și spart dinții încercând să lucreze cu tehnologia radio a vremii respective, și învățând cum să amestece semnale și cum să experimenteze cu diferite frecvențe și benzi, și, a fost fix această educație – lucratul cu radioul de război – ceea ce i-a permis să o dezvolte în … Aș ezita să o numesc “muzică”, dar cu siguranță că el a aplicat ceea ce a învățat după război.

Ideea din spatele “muzicii concrete” – Musique Concrete – a lui Schaeffer, era că ea era construită din sunete care deja existau. Sunetele erau înregistrări fixe, iar valoarea “muzicii” nu era în rezultatul final, dar mai degrabă în noile forme de compoziție care intrau în componența acesteia. Este efectiv muzică de tehnologiști care eșuează să vadă sensul muzicii. Exact ca un tip căruia nu îi plac solo-urile de chitară intense, lui doar îi place să vadă chitariștii cum își mișcă mâinile foarte repede, în susul și în josul freturilor.

Musique Concrete a ocolit și evitat formele de muzică tradiționale și structura respectivă, abandonând importante lucruri precum melodia și ritmul. A utilizat sunetele random ale vieții de zi cu zi, de la mersul pe ciment, forarea prin ciment, până la amestecarea cimentului. Instrumentele folosite (asta dacă le poți numi instrumente), erau înseși uneltele de înregistrare tehnologice: derulatoarele (player-ele) cu înregistrări (mai ales cele care puteau să cânte în sens invers), microfoane, fonografe, înregistratoare cu benzi magnetice, și sampling primitiv și metode de buclare (looping).

În mod natural, asta a atras după sine cea mai insuportabilă parte a scenei artei franceze, precum futuriștii, dadaiștii, existențialiștii și creatorii de beat-uri, toți aceștia care niciodată nu înțeleg nici care e sensul muzicii și care cu toții au contribuit și au ajutat la găsirea post-modernismului (“Ciudat de dragul ciudatului”, ca să îl citez pe Moe Szyslak din Simpsons), alături de niște alte mișcări artistice nebunești.

Musique Concrete este unul din puținele genuri, care, în esența sa originală, nu mai există deloc, pentru că nu “poate” să mai existe, și nu pentru că forma de artă a murit sau că nimeni nu mai este interesat de ea, ci pentru că uneltele originale pentru crearea ei au murit. Ar fi ca și cum ai încerca să faci un film VHS, peste 50 de ani, cu mult după ce formatul nu a mai fost produs, iar cunoștințele pentru a-l face au dispărut din memorie.

Dar esteticele Musique Concrete încă continuă să trăiască în genurile succesoare, în special Industrial și Collage, amândouă presupunând structură și ritm (și un sens) adăugate la Musique Concrete pentru a o face mai accesibilă. Pentru că, hai să fim corecți: Treaba asta chiar este pur și simplu îngrozitoare.

Și, sunt sigură că așa le place puriștilor francezi.

---

Amprente sonore – Musique Concrete – Pioneers

1. Pauline Oliveros – Bye Bye Butterfly
2. Luc Ferrari – Music Promenade
3. Tzvi Avni – Vocalise
4. Charles Wuorienen – Time’s Encomium, Part II
5. Pierre Schaeffer – Etude Aux Chemins De Fer
6. Joji Yuasa – Projection Esemplastic For White Noise
7. Richard Maxfield – Night Music
8. Francois Bayle – L’oiseau Chanteur
9. Vladimir Ussachevsky – Wireless Fantasy

10. Ilian Mimaroglu – Le Tombeau D’edgar Poe
11. Mev (Musica Elettronica Viva) – Spacecraft
12. David Tudor – Rainforest, Version 1
13. Steve Reich – Pendulum Music
14. Tod Dockstader – Apocalypse, Part 2
15. Morton Subotnick – Silver Apples Of The Moon, Part 1
16. John Cage – Williams Mix
17. Mimaroglu – Agony (Visual Study no. 4 After Ashile Gorky)
18. Harry Patch – And On The Seventh Day, Petals Fell In Petaluma

1.2. Minimalism

Gen Muzical Electronic	Minimalism
Alte Denumiri	Minimal music
Sfera / Scena	Pioneers
An Apariție	late 60s

Minimalism (a nu fi confundat cu mișcarea astistică Minimalism și fiind doar o relație înșelătoare cu Minimal Techno, Minimal Tech, sau Minimal Prog) este savantul muzicii.

Dacă Musique Concrete a fost despre accidental, aleotoriu, atonal, explorări neritmice, ale noilor tehnologii de înregistrare, Minimalism a fost fix polul său opus: instrumente reale, în fraze mici și iterații, bucle continue (looping), neîncetate, fără sfârșit, ca un copil autist ce se leagănă înainte și înapoi, sau ca un nebun care zbiară, având ochii rotiți la spatele capului, legănându-se încoace și încolo.

Geniul real al Minimalism este derivarea graduală a sa, în noi fraze și modele, încet, de-a lungul timpului, atât de lent încât s-ar putea să nici nu observi. În ciuda faptului că era banal și nu avea mai nimic special, și era repetitiv, Minimalism este un gen care te provoacă să oferi atenție, dar te și răsplătește pentru asta.

Tehnic vorbind, Minimalism este nașul estetic al întregii muzici electronice. Acesta introduce structură, ritm, timbru, și o repetitivitate convinsă care este neplăcută pentru oricine neobișnuit cu muzica care nu intră în tiparul verse-bridge-chorus. Chiar și astăzi, 50 de ani mai târziu, Techno și Tech House încă aderă la teoriile de bază introduse de Minimalism, și umplu cluburile și festivalurile cu ele. Tuturor ne place și cu toții iubim muzica repetitivă, hipnotică. Asta e ceea ce o face să fie “muzică”.

Minimalism este cu mult mai faimos decât ai crede. El servește drept muzică existențială și de stare, excelentă, exact ca în documentarele de artă, fără cuvinte, ale lui Godfrey Reggio și Ron Fricke:

Minimalism reprezintă ordine, structură, progresie, anticipare. Inversul la asta – aceia care urăsc Minimalism și repetiția, adică – este haosul, imprevizibilitatea, aleatoriul. Nu este nimic greșit sau rău în a vrea asta în muzica ta, dar, în general, oamenilor nu le place, și nici nu le va plăcea vreodată, și, am să-ți spun și de ce.

Anxietatea și neliniștea umană vine din trepidația, frământarea în legătură cu viitorul. Suntem concepuți și cablați, pentru că așa ni s-au legat lucrurile în creier, să anticipăm evenimentele viitoare, ce vor urma, iar una dintre cele mai mari și puternice frici umane este incertitudinea în ceea ce privește ceea ce urmează să se întâmple în momentul apropiat. Când lucrurile se schimbă, este o tendință comună aceea de a rezista acestor schimbări. Noi nu putem anticipa, cu toate acestea, pericolele ce vin la pachet cu schimbările. Noi dezvoltăm false-pozitive – superstiții – într-o încercare de a aduce ordine acolo unde este haos, pentru că ceea ce noi putem controla, nu ne poate răni.

(Asta explică, de asemenea, popularitatea jocurilor de noroc: ele deschid robinetul acelui fior ascuns adânc în interiorul nostru, acela de a nu putea să prezicem rezultatul final. Exact ca filmele horror sau roller coaster-ele, ne place să ne răsfățăm și consolăm fricile noastre, la un nivel superficial)

Minimalism este un cadou de la evoluție, pentru speciile căutătoare de modele (patterns) în mod agresiv. Ne place Minimalism și nici măcar nu știm de ce, iar asta este pentru că alternativa, invită la suferință, mizerie, confuzie, și moarte.

---

Amprente sonore – Minimalism – Pioneers

1. Bernard Parmegiani – En Phase Or Hors Phase From Dedans Dehors
2. Jon Hassell – Before And After Charm (La Notte)
3. Pat Metheny – Electric Counterpoint I Fast

2. Soundtrack

Gen Muzical Electronic	Soundtrack
Alte Denumiri	Theme music, background music, filler music, library music
Sfera / Scena	Pioneers
An Apariție	early 50s, most likely

Muzica Soundtrack este muzica electronică folosită în filme, show-uri de televiziune, reclame, și alte forme de media. Diferă de alte genuri în sensul că muzica nu este un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc de a promova un alt mediu.

Acest gen nu este despre picături de ace în filme. Ci este despre scoruri electronice originale pentru filme, câteva dintre ele nefiind lansate în niciun alt format, cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, au devenit mai fascinante decât oricare proprietate comercială de care erau atașate. Bine, nu întotdeauna.

Uneori, muzica era neînsuflețită, neinspirată, ce se putea găsi într-o după-amiază leneșă de duminică, pe un Oberheim OB-Xa. În alte dăți, muzica era cu mult prea bună pentru intenția folosirii ei și merită mai multă recunoaștere și apreciere.

Muzica electronică are o istorie bogată cu filmele. Primul film care a folosit un scor complet electronic, fără vreun acompaniament acustic, a fost clasicul sci-fi din 1956, Forbidden Planet.

Soundtrack-ul era într-atât de extraterestru, atât de ciudat, și atât de atonal, încât Academia nici măcar nu l-a considerat ca fiind “muzică”. Pentru acest motiv, compozitorii Louis și Bebe Barron, nu au primit credit pentru orchestrație (scoring). Mai degrabă, ei au fost creditați și au primit mulțumiri pentru crearea de așa-zise “tonalități electronice” și ele erau, prin urmare, neeligibile pentru un Oscar (fie el de orchestrație sau efecte speciale), pentru fix acea tehnicitate stupidă.

Nu asta e cea mai bună cale de a câștiga un Oscar, în orice caz. Dacă îți dorești și vrei să câștigi un Premiu al Academiei (Academy Award), pur și simplu creează o biografie Shakespeareană, în alb și negru, bazată pe o poveste reală despre un sclav gay cu handicap mintal, și cu SIDA, care încearcă să ajungă mare, cineva, în Hollywood, prin a vorbi împotriva rasismului din timpul Holocaustului. Ia-i pe Tom Hanks și Daniel Day Lewis la bord și în mod curat vei ajunge să iei Oscarul.

Science fiction este vehiculul perfect pentru peisajele sonore și atmosfericele de muzică electronică. B-films cu invazii extraterestre, ale anilor ’50, au abuzat Tereminul atât de mult, încât el a devenit un clișeu. Însă, după lansarea din anul 1968, a filmului “2001: A Space Odyssey”, a existat o scurtă perioadă când filmele de science fiction au încetat să mai fie despre monștri în costume ieftine de cauciuc și rachete puse pe sfori plutind în jurul planetelor din spumă de polistiren, și au început să fie despre distopii sumbre și despre golul straniu al spațiului.

Filmele sci-fi intelectuale precum Silent Running, Soylent Green, Rollerball, Logan’s Run, Solaris, Planet of the Apes, Westworld, Omega Man, Andromeda Strain, Demon Seed, THX 1138 și A Clockwork Orange (pentru a numi doar câteva din colecția mea) au profitat de feeling-ul mecanic, depersonalizat și rece, care este atât de bântuitor, așa cum este cel al muzicii electronice (cu excepția celor care nu au făcut-o). Desigur că această perioadă sci-fi de aur a luat sfârșit odată cu Star Wars, care a reîntors lucrurile la era lui Flash Gordon, cea cu lasere piu-piu și explozii, și partituri de operă bombastice, cu orchestrații operatice.

În anii ’80, unele dintre cele mai memorabile orchestrații de film erau complet electonice (The Terminator, Transformers, Chariots of Fire), iar asta se întâmpla în perioada celor 5 mari compozitori de orchestră ai Hollywood-ului (Big Five Hollywood – Williams, Horner, Silvestri, Shore, Goldsmith … și presupun că Elfman ar putea fi un al 6-lea). Aceasta nu mai este o chestie, în prezent, având în vedere că unii dintre ei sunt morți (și Alan Silvestri a fost singurul compozitor care s-a ocupat de tot și de toate și s-a băgat în toate – omul a orchestrat Flight of the Navigator în același an în care a orchestrat și Back to the Future. Acum, asta numesc eu versatilitate).

Astăzi, o grămadă de producători de muzica electronică s-au orientat către filme, precum: Junkie XL (el mereu va fi o miză Nu Skool Breaks, pentru mine), Clint Mansell, Trent Reznor, chiar și Hans Zimmer a început ca un angajat pe postul de clavierist Synthpop.

Muzica elctronică, a avut, de asemenea, o parte mare în muzica de producție sau de birou, mai ales din momentul în care echipamentele au devenit mai ieftine decât era să angajezi muzicieni în sesiuni. Muzica de birou – “library” – reprezintă colecțiile de muzică de stoc care licențiază muzica pentru a fi folosită în televiziune și reclame (și filmele porno). O mulțime de companii media ce operează pe un buget stabilit, se bazează foarte tare pe muzica de birou pentru producțiile lor.

Muzica “library” (sau, de birou), este uneori greu de procurat deoarece tinde să rămână adormită și inactivă seifurile posturilor și stațiilor de emisie, alături de Ark of the Covenant. Dar, ocazional, anumite case de discuri se vor enerva suficient încât să o compileze într-un produs consumabil și să îl lanseze către public.

Neexistând niciun control al calității, multă din muzica de birou este pur și simplu un efort în zadar, fără rost (majoritatea este formată din jingle-uri gratuite, fără drepturi de autor, și amestecate, improvizații și cântecele folosite în scopul de a acoperi și umple liniștea de fundal, și nu era neapărat menită pentru a atrage atenția asupra ei), dar, există totuși acolo câteva pietre prețioase în adevăratul sens al cuvântului, pe ici, pe colo, asta dacă ai răbdarea necesară pentru a cerne și filtra printr-o mie de ore de muzică, doar pentru a găsi un jingle catchy de 40 de secunde, să zic. Hei, până la urmă, așa au început Boards of Canada.

Muzica electronică are o istorie extrem de influentă în televiziune. Cele mai bune cântece tematice din Doctor Who și Knight Rider, erau toate electronice (ia de aici, mai zi ceva, Dukes of Hazzard).

Iar apoi, a fost și Miami Vice, o orchestrație și partitură de televiziune care era atât de populară, încât a fost lansată ca un album de sine stătător, a vândut 4 milioane de copii, de exemplare, a rămas în topurile Billboard pentru mai bine de 2 ani și a dat naștere la 4 continuări. Secretul a fost folosirea Fairlight CMI-ului de către Jan Hammer, și faptul că era un bun prieten cu John Tesh, pe vremea aceea când Tesh era gazdă a Entertainment Tonight:

Muzica electronică, în același timp, are o istorie și ca un inovator al muzicii pentru copii. Copiii adoră sunetele interesante și ciudate, iar paleta unică a muzicii electronice a fost un lucru perfect pentru muzica de circ, plimbările la carnaval, și media educațională și uneltele de învățare.

Deși nu era tehnic vorbind un instrument electronic, Texas Instrument’s Speak & Spell, o jucărie educațională, care a învățat copiii cum să citească, la începutul anilor ’80, era un device căutat pentru PA-urile live pentru vocea sa robotică care putea să spună orice cuvânt generic sau măcar să îl citească și scrie pe litere (chiar și cele obraznice), ca un fel de pseudo vocoder.

Și, nu în ultimul rând, muzica electronică are o istorie legendară în industria jocurilor video. Atât de mare, de fapt, încât a devenit însăși o scenă sau sferă, de sine stătătoare: Chiptune.

Da, este toată aici. Toată muzica electronică care nici măcar nu a fost intenționată pentru muzica electronică. Până și Harold Faltermeyer.

---

Amprente sonore – Soundtrack – Pioneers

1. Bbc Radiophonic Workshop – Dr. Who (Original Theme)
2. Alan Feanch & Sylvano Santorio – OK Charlotte
3. Barry De Vorzon – Theme From The Warriors Soundtrack
4. Edward Artemiev – Meditation
5. Kenji Kawai – Ring
6. Christopher Franke – Raven Theme
7. Mark Snow – Disturbing Behavior – Main Title
8. Nobuo Uematsu – Anxious Heart
9. Jo Hisaishi – Unit-1
10. Edward Shearmur – Grand Central
11. Kerry Beaumont – Starwatch
12. Synergy – Earth In Space (Sampl)
13. Steve Gray – The Sausage Machine
14. Tykwer, Klimek & Heil – Running One
15. Yasunori Mitsuda – Termina (Home)
16. Ennio Morricone – Desolation
17. David Shire – Earth-Space
18. Edouard Artemiev – Siberiade Theme
19. Lous And Bebe Barron – Main Title From Forbidden Planet
20. Mike Patton – Tourettes Breakdance
21. Black Inferno – Black Inferno
22. Wendy Carlos – The Light Sailer
23. John Murphy – A500
24. Dave Richmond – Movin’ Along
25. John Barry – Theme From The Persuaders
26. Michael Hoenig – The Blob – Main Title
27. Jerry Goldsmith – The Trance
28. Craig Huxley – Genesis Project
29. Eric Serra – Letzgo
30. Christopher Young – Computer Suicide
31. Artus & Kass – The Void 1
32. Harry Forbes – Hotline
33. Dave Vorhaus – Out Of The Dark
34. Underworld & John Murphy – Mercury
35. Yoko Kanno – Pulse
36. Paul Kalkbrenner – Aaron
37. Michale Suby – Lenny’s Explosive Flash-Hypnosis

38. John Carpenter – The End
39. Bernard Estardy – Artifice Percussion
40. Brian Eno, Roger Eno & Daniel Lanois – Prophecy Theme
41. Jan Hammer – Crockett’s Theme
42. Gerhard Trede – Technischer Bewegungsablauf
43. Val Podlasinski – First Dawn
44. Maurice Jarre – Allie’s Theme
45. Mark Snow – The X-Files (Main Title)
46. Vangelis – Alpha
47. Julee Cruise – Falling
48. Manuel De Sica – Dellamorte Dellamore
49. Gustaf Grefberg – The Hunter
50. Paul Haslinger – Takers
51. Kenji Kawai – Unnatural City
52. Jay Chattaway – Silver Bullet Main Title
53. Jay Ferguson – A Nightmare On Elm Street 5 (The Dream Child) – Main Title
54. Madame X – Action Jackson
55. Eric Serra – The Big Blue Overture
56. Boydstun – Metamorphosis
57. Joe Renzetti – Lookin’ For Hookers
58. Matt Uelmen – Spider
59. The Dust Brothers – What Is Fight Club
60. Brian Bennett – Ergon
61. Fred Mollin – Forever Knight – Main Title Theme
62. Free Land – Big Wednesday
63. Arthur B. Rubinstein – Blue Thunder Main Title – Crook Dusting
64. Heinz Funk – Menuett
65. Michel Rubini & Denny Jaeger – Sarah’s Panic
66. David Thrussell And Francois Tetaz – Under The Radar (Main Theme)
67. Christopher Young – Fed Funk Muck
68. Maurice Jarre – Enemy Mine Main Title
69. Roland Hovac – Bits
70. Vangelis – Chariots Of Fire
71. Francis Lai – Bilitis (Generique)
72. Mercury Rev – Departed Angels
73. Ron Geesin – Ambling Antics
74. Vince Dicola – Unicron Medley
75. John Carpenter – Halloween Theme

2.1. Modern Classical

Gen Muzical Electronic	Modern Classical
Alte Denumiri	Contemporary Classical, Postmodern Classical
Sfera / Scena	Pioneers
An Apariție	maybe the 40s

Modern Classical este muzică electronică care utilizează scale sau game, mișcări, forme, și tempo-uri clasice (iar asta înseamnă, nicio secvențiere, niciun secvențiator). Sau, este muzică clasică cu o cutie mișcătoare în spate, cine știe. Dar nu este vreun Eurotrance supărător, având ca toping vreo mostră (sample), de Chopin sau Debussy (sau, încă mai rău, Samuel Barber). Asta doar ca să stabilesc asta chiar de la început și să fie totul clar.

Avansarea și progresul tehnologiei muzicale nu a fost niciodată ignorat de lumea tradițională a compozitorilor, interpreților și furnizorilor a ceea ce snobii ar numi “instrumente reale”. De fapt, foarte mulți compozitori clasici au lăudat noile paradigme și cu ce acestea i-au înzestrat, datorită progresului tehnologic. Muzica nu a fost niciodată prea pregătită pentru furioasele dezbateri a ceea ce înseamnă și constituie muzica reală ca cea acustică versus cea electrică, analogică versus digitală, sau cântatul la instrumente versus programarea, în ciuda felului extrem de protectiv al unor puriști față de identitățile lor muzicale extrem de super importante.

Oricine căruia chiar îi pasă de muzică și de direcția în care ea se îndreaptă, își fac o mare defavoare prin a neprofita de noile forme și de noile oportunități, atunci când acestea apar. Nu poți opri progresul. Într-o sută de ani, roboții vor compune toată muzica noastră pentru noi, oricum, și nu există absolut nimic ce noi putem face pentru a opri acest lucru. Ar fi o idee bună aceea de a ne bucura de “ceea ce există”, mai degrabă, decât să ne plângem de “ceea ce nu există” (sau nu ar trebui să fie). Muzica evoluează. Iar tu trebuie să evoluezi odată cu ea.

Primele genuri ale Musique Concrete și Minimalism erau considerate ca făcând parte din canoanele clasice, iar într-un anumit punct, au vestit o schimbare, de la perioada modernă, la perioada post-modernă, până când Clasicii au decis că ei erau propriul lor lucru, și nu chiar Clasici. Dar asta nu înseamnă că nu-și are proprii săi precursori.

Probabil prima contopire a unei orchestre cu ceva cât de cât electronic (dar nu chiar) este asta:

Talkbox-urile și voicebox-urile au existat pe vremuri, în anii 1930, din moment ce toată lumea fuma în acea perioadă, iar operația de laringe era la modă. Dar a existat o barieră și o limitare la folosirea unor instrumente real electronice, în orchestre, datorită dimensiunii imense și lipsa de încredere în acele mașini. Nu a fost decât abia prin anii ’70, când sintetizatoarele chiar au devenit suficient de mici pentru a putea fi efectiv ținute și executate mult mai puțin și mai ușor, în contextele live.

Și, până atunci, Modern Classical deja inspirase mișcările New Age și Ambient, unde compozitorii construiau întregi simfonii pe baza instrumentelor electronice, spre deosebire de accentuarea spectacolelor live cu ele.

Însă acest lucru nu face această categorie redundantă și fără importanță, dar există o grămadă de material sânderând / încrucișat, care funcționează perfect ca încadrare în oricare dintre aceste scene.

---

Amprente sonore – Modern Classical – Pioneers

1. Yakuro – On A Meeting To The Sun
2. Synergy – On Presuming To Be Modern
3. Benjamin Stauffer – Imaginosis
4. Cyril Secq & Orla Wren – Sixieme Branche
5. Einzelganger – Einzelganger
6. Mica Levi & Oliver Coates – Barok Main
7. Jean Michel Jarre – Oxygene (Part 4)
8. Zinovia – Northern Wind
9. Oskar Sala – Concertando Rubato From Elektronische Tanzsu
10. Paul Winter – Sea Storm
11. Ray Manzarek – The Wounds Of Fate (Fortune Plango Vulnera)
12. Antonio Testa – Sunset
13. Cornelius Cardew & The Scratch Orchestra – Paragraph 2
14. Islands Of Light – Gypta
15. Tony O’connor – Cascade
16. Goldmund – Light
17. Peter Baumann – Bicential Present
18. Tomita – Venus, The Bringer Of Peace
19. David Behrman – On The Other Ocean
20. Raison d’Etre – Wisdom And Withhold
21. Jaga Jazzist – Oslo Skyline
22. Wolfgang Voigt – Alleingang
23. Mars Lasar – Diabolique
24. Legiac – Bognitive Cypass
25. Bjorn Lynne – Kaleidoscope
26. Yes – Cans And Brahms
27. Hatfield’s End – The Mystery Of The Aubrey Holes
28. Tosca – Session3-Wien In E
29. Digitonal – Seraphim
30. Clara Rockmore-Tchaikovsky – Valse Sentimentale
31. Mars Lasar – Mount Olympus
32. Yanni – Keys To Imagination
33. Peter Michael Hamel – Colours Of Time, Part 1
34. Peter Frohmader – Funebre
35. Anna Meredith – Never Wonder
36. Tonauac – Lady Of The Vines
37. Christopher Franke – Lontano Mystery
38. Tim Story – The Next Oasis

39. Peter Frohmander – Emphasis
40. Michael Garrison – Distant Island Stars
41. Mychael Danna – There’s No Place Like Home
42. Mason Williams & Mannheim Steamroller – Classical Gas
43. Paul Sauvanet – Nomad
44. Peter Broderick – Under The Bridge
45. Gary Stadler – Dream Spell
46. Richard Vimal – De Ce Cote Du Miroir
47. Keosz – Clearance
48. Val Podlasinksi – Battle Stars
49. Atrium Caceri, God Body Disconnect, Cities Last Broadcast – A Thousand Empty Rooms
50. Tom Newman – Beach Scene
51. Nouvelles Lectures Cosmopolites – The City Hyphytrio
52. Fatima Al Qadiri – Shanxi
53. David Borden – Esty Point, Summer 1978
54. Kate Carr – Stuck In The Cinema
55. Theatre of Eternal Music – 13 I 73 5-35-6-14-03 PM NYC
56. Mychael Danna – Water
57. Gyorgy Ligeti – Lux Aeterna Fur 16 Solostimmen
58. Michael Garrison – Pre-Dawn Flight
59. Jean Michel Jarre – Equinoxe Pt. 2
60. Joel Vandroogenbroeck – Computer Duet
61. Synergy – Relay Breakdown
62. Stella Maris – In Circle
63. Michael Mcnabb – City Of Desire
64. Isao Tomita – The Sea Named ‘solaris’
65. Flowers For Bodysnatchers – Aokigahara
66. Deaf Center – Fog Animal
67. Adham Shaikh – Little Boats of Hope
68. Patrick Gleeson – Jupiter, The Bringer of Jollity
69. Himekami – Into Blue Snow
70. Armando Trovailioli – I Apologize Mr. Rossini
71. Ed Alleyne-Johnson – Green
72. Lorenzo Masotto – Geyser
73. Erdem Helvacioglu – Bridge To Horizon
74. John Kerr – Cyborg Overload
75. Jan Hammer – Oceans And Continents
76. Deuter – Starway

2.2. Moog

Gen Muzical Electronic	Moog
Alte Denumiri	Synth music
Sfera / Scena	Pioneers
An Apariție	mid 60s

Muzica Moog este acea muzică făcută cu Moog. Este, de asemenea, muzica făcută de Moog. Și este singura muzică numită după Moog.

Ce este Moog? Asta este Moog:

Moog Modular a fost primul sintetizator care era real vorbind mai mic decât o cameră. Nu trebuia să cumperi toate modulele, dar dacă voiai să ai diferite forme de undă, amplificatoare, oscilatoare, filtre, etc., atunci era nevoie să le cam iei pe toate.

Puteai să configurezi într-un mod personalizat, custom, Moog Modular, cu orice vector de module pe care ți-l doreai, iar, pentru niște entuziaști, însăși chestia asta era chiar mai amuzantă și distractivă decât crearea propriu-zisă de muzică. Este ca și construirea de pachete de cărți personalizate, “Magic: The Gathering”, dar să nu le folosești niciodată pentru duelul efectiv. Dar probabil că majoritatea oamenilor pur și simplu au cumpărat câteva dintre cele mai populare modele de design de stoc. Pentru că, uneori, a avea prea multe variante, este un lucru rău. Adică, ceea ce vreau să zic este, doar uită-te la toate acele cadrane, butoane (knob-uri), și la acele jack-uri de 1/4″ și cabluri, conectoare (plugs).

Moog Modular a cam putrezit prin peisaj, pentru câțiva ani, cu niște vânzări lipsite de strălucire, iar asta până când o clientă tânără și entuziastă nu doar că a cumpărat absolut toate modulele, dar le-a și demontat, pe fiecare în parte, și s-a chinuit să le îmbunătățească cumva, dar chiar i-a scris personal lui Moog, înapoi, sugerându-i moduri și variante prin care acesta putea să îmbunătățească învelitoarele (envelops) sau băncile de filtre fixe sau altele de-ale electronicii.

Așa că Moog a preluat sugestiile lui Wendy ca și sfaturi, și ei au devenit prieteni grozavi. Wendy și-a construit propriul ei studio și și-a exprimat o dorință de-a demonstra calitatea și importanța mașinăriei Moog prin replicarea lucrărilor și operelor lui Johann Sebastian Bach, ceea ce este destul de ambițios, luând în considerare faptul că muzica lui Bach era de cameră / orchestrală, iar Moog era monofonic. În orice caz, pariul a dat roade iar rezultatul a vândut peste 1 milion de copii, în primul rând, ca o noutate:

Am să îl las pe însuși Robert să explice ce s-a întâmplat mai departe, printr-un fragment din Vintage Synthesizers:

Dar când a apărut varianta reinterpretată a lui Bach, totul a explodat iar treaba a ajuns la fani. Toți producătorii de discuri trebuiau să aibă înregistrarea lor Moog pentru anul 1969. Am primit ordine de la CBS, NBC, Elektra, și mulți alții. Iar acești băieți nu voiau doar ‘una de asta, și două din alea’ … Ei ne-au spus ‘Dă-mi cel mai mare sistem al tău’, iar ei se așteptau să facă bani, precum a făcut Carlos. Aș putea să îți pun să cânte niște astfel de înregistrări. Câteva dintre ele încă mai stau în picioare. Dar, de cele mai multe ori, erau lucruri cinice, inepte, stupide și oportuniste: adună un grup, stabilește niște corzi și coarne și voci, lasă ceva spațiu pentru o linie melodică de noutate, din synth. Aceasta era scena și situația în ’69. Înregistrări Moog.

Indiferent că cineva a intenționat-o, sau nu, popularitatea hit-ului de noutate și inovație al lui Carlos, a lansat în mod accidental, din greșeală, un întreg gen, bazat pe doar acest unic device, și desigur că nimeni nu îl folosea în mod corespunzător. Nu ar fi prima dată când s-ar întâmpla asta în muzica electronică (vezi: 303 pentru Acid, sau Amen Break pentru Ragga Jungle). Oricând ceva devine mare, cum apar imediat automat imitatorii (copycats) și imitațiile ieftine, încercând să valorifice și să profite de succesul lui.

Acum, banii pe care Moog i-a făcut de la oamenii ce voiau să facă muzică nasoală Moog, i-a oferit lui libertatea de a mai construi și alte sintetizatoare, și cu creșterile în tehnologie și micșorările în dimensiuni, în 1971, Moog a lansat o versiune portabilă a popularului său sintetizator Modular, numai că fără toate modurile și peticele și corzile și alte porcării: Minimoog.

Un astfel de device portabil și-a găsit o audiență captivă în claviștii de Progressive Rock, care erau mereu dornici și nerăbdători să găsească noi metode de a-și plictisi și a-și chinui propriile audiențe cu solo-uri de improvizație, șerpuindu-se pe o durată de 16 ore. De aceea Pink Floyd nu a început să ajungă o trupă de live ascultabilă, până când nu și-au putut lua șmecheriile cu efecte de sunet de studio după ei, în turnee. Am să îl las pe Rick Wakeman să-i explice într-un mod haios lui Bob Moog prima lui întâlnire cu un Minimoog:

În timp ce Minimoog a prezentat interes pentru o vreme, până pe la mijlocul anilor ’70, alți manufacturieri și producători de sintetizatoare, cu buzunare mult mai adânci decât Moog – incluzând Arp, Yamaha, Roland, Korg și alte duzini – s-au alăturat jocului, înghesuindu-i și încolțindu-i și mai tare cota de piață deja limitată oricum, a lui Moog.

Moog a ieșit din uz atunci când sintetizatoarele mai noi, mai bune, și mai mici, au lovit piața, dar pentru o scurtă perioadă a muzicii electronice populare din anii ’60, era Moogiana treaba, deoarece cam asta e pur și simplu ceea ce era pe atunci.

---

Amprente sonore – Moog – Pioneers

1. Bley-Peacock Synthesizer Show – Mr. Joy
2. Electrik Cokernut – Jeepster
3. Perrey-Kingsley – The Savers
4. The Mothers Of Invention – The Dog Breath Variations
5. Gil Trythall – Yakety Moog
6. Dick Hyman – Give It Up Or Turn It Loose

7. Hot Butter – Popcorn
8. Mort Garson – Hair
9. Jean Jacques Perrey – Eva
10. Pierre Henry Michel Colombier – Psyche Rock
11. Kid Baltan – Song Of The Second Moon
12. Heinz Funk Electric Combo – Western Barock
13. First Moog Quartet – Hey Hey

3. Krautrock

Gen Muzical Electronic	Krautrock
Alte Denumiri	Kosmische Musik, Berlin School
Sfera / Scena	Pioneers
An Apariție	late 60s

Krautrock este muzica electronică ce a venit din Germania, în anii 1970. Termenul nu este unul peiorativ.

Există o poveste aici. 1945 a fost un an important în istoria germană (și pentru Japonia, dar haide să rămânem aici focusați). Întreaga țară a fost împărțită în 4 zone de control, de către Aliați. Restricții dure și severe, aspre, au fost percepute față de oamenii germani, pentru a-i împiedica din a începe un alt Război Mondial, iar una dintre aceste restricții a fost desființarea Prusiei, ca o entitate politică.

A fost militarismul prusesc vechi pe care Aliații l-au observat ca forță motivațională principală în spatele războaielor grotești și ridicole ale secolului 20, așa că ei au decretat ca o asemenea cultură să fie interzisă din a mai exista vreodată. Și uite așa, o moștenire baltică ce era odată mândră, a fost ștersă și curățată complet din întreaga istorie.

Generația de germani care a crescut în perioada de după război a învățat să nu se uita înapoi la trecutul ei, el fiind plin de atâta suferință și război, iar țările vestice făcându-le mereu în ciudă cu acest lucru, exact cum ai forța un câine sa își bage nasul în propria treabă pentru a-l învăța să nu mai facă mizerie în casă. Ei bine, pentru germanii de după război, moștenirea lor era ceva de care le era rușine. Ei nu se puteau uita înapoi, pur și simplu. Ei trebuiau să se uite înainte. 1945 a fost anul 0.

Așadar, în schimb, germanii au privit către viitor, înspre noi idei, noi atitudini culturale, și o nouă ordine europeană, care urma să îi vadă devenind lideri și constructori din nou, și reparându-și toate greșelile pe care le-au comis. Atitudinea germană nu era aceea de a onora tradițiile antice, ci aceea de a crea noi tradiții în ceea ce privea toate aspectele societății: artă, cultură, industrie … și mai ales muzică.

Așa că în timp ce copiii din generația Boomer, din Anglia și SUA au lansat o revoluție a muzicii în anii ’60, influențată de tradițiile lor, în Soul, Gospel, Folk, Blues, Jazz și Rock n Roll, tineretul din Germania a privit către viitor, pentru a crea o nouă identitate muzicală, mai degrabă, decât una influențată de trecut. Acest lucru a însemnat o experimentare nebunească, și o adoptare neînfricată a noilor tehnologii muzicale, asta incluzând sintetizatoarele și cutiile de distorsiune.

Până prin anii ’70, o mulțime de muzică interesantă venea din Germania de Vest, pe care scriitorii de muzică englezi nu o puteau întelege. Ei au numit-o Krautrock, care a fost inițial un termen disprețuitor și pe care însuși muzicienii germani nu l-au plăcut, însă ei nu au putut veni cu o înlocuire agreabilă, așa că, de-a lungul anilor, termenul a rămas prezent și și-a pierdut și conotațiile derogatorii, de asemenea.

Krautrock este un amestec unic de rock psihedelic vag și confuz, de anii ’60, experimentalism francez avant-garde, improviație jazz și peisaje de vis spațiale ce mergeau în continuu. Este un fel de Pink Floyd care este sub influența Quaalude-lor, cu și mai multe efecte de sunet și mai puține solo-uri de chitară. Artiștii care au pus bazele și consacrat template-ul Krautrock, precum Tangerine Dream, încă mai merg în turnee, astăzi, cam cu același setup.

Da, Kraftwerk a fost considerat Krautrock la un moment dat, cândva, dar asta până la Autobahn. Atunci, ei s-au transformat rapid în propriul lor brand special, și anume Technopop.

Krautrock încă mai există astăzi, sub forma Școlii Berline (Berlin School), (a nu se confunda cu sunetul Berlinesc al Minimal Tech), astfel Krautrock devenind probabil cel mai lung, cel mai continuu și consistent gen din întreaga muzică electronică.

În cei peste 45 de ani de istorie, Krautrock nu a deviat niciodată de la esteticile sale sau sunetul de bază, de nucleu, de esență. Valorile de producție poate s-or fi schimbat, dar un cântec Krautrock din 2016 sună fix identic, dacă sunt puse unul lângă altul, ca și un cântec Krautrock din anul 1971.

Și nici nu ne-am aștepta la altceva din partea acelor germani harnici în mod consistent, perseverenți.

---

Amprente sonore – Krautrock – Pioneers

1. Klaus Schulze – Mindphaser
2. Faust – Krautrock
3. Adelbert Von Deyen – Per Aspera Ad Astra
4. Astral Sounds – Deep Ocean
5. Zanov – Moebius 256
6. The Cosmic Jokers – Galactic Joke
7. Hoenig-Gottsching – Early Water
8. Guru Guru – Immer Lustig
9. Cluster – Fur Die Katz
10. Emerald Web – Beyond The Towers
11. Bill Laswell – White Arc Spiral
12. Bill Laswell – Peace
13. Klotzsch & Sudermann – Viburnum Farreri
14. Mychael Danna – Water
15. Prins Thomas – C
16. Mark Shreeve – Ursa Major
17. Richard Wahnfried – Grandma’s Clockwork
18. Kraftwerk – Ruckzuck
19. Airwaves – Wild Eyes To The Sky
20. Claude Larson – Nightfall
21. Ash Ra Tempel – Deep Distance
22. Oneohtrix Point Never – When I Get Back From New York
23. The Dark Side Of The Moog – Careful With The Aks, Peter, Pt. 6
24. The Nightcrawlers – Ombra
25. Mythos – Dedicated To Werner Von Braun
26. JB Banfi – Paradox – Streams
27. JD Emmanuel – Part III-Evening Devotional
28. Tiedye – Nothing Else Matters
29. Space Art – Love Machine
30. David Bickley – Still Rivers At Night
31. Hubert Bognermayr & Harald Zuschrader – Selig, Die Arm Vor Gott, Denn Ihrer Ist Das Himmelreich

32. Space Art – Eyes Shade
33. Laurie Spiegel – Patchwork
34. Can – Paperhouse
35. Alan Feanch – Galaxy 2
36. Michel Huygens – Absence Of Reality
37. Nacht Plank – Clone
38. Richard Wahnfried – Druck
39. Loom – Quantal Highways
40. Wolfgang Bock – Cycles
41. Harmonia 76 – Vamos Companeros
42. Rhythm & Noise – Vex
43. Tangerine Dream – Klangwald (Part One)
44. Michael Hoenig – Hanging Garden Transfer
45. Tangerine Dream – Phaedra
46. Timothy Leary & Ash Ra Tempel – Time
47. Mythos – Concrete City
48. Emak 1 – Tanz In Den Himmel
49. Harald Grosskopf – So Weit, So Gut
50. Wallenstein – Lunetic
51. Neu! – Hallogallo
52. Stratis – Zanzariera
53. Ron Berry – Lake Of Horus
54. Uovi – 1974
55. Mark Shreeve – Holovision
56. Reality Sandwich – Archangel Tzadkiel (Cosmic Rabbits)
57. James Eller – It’s Beautiful Mike, It Really Is
58. Mark Schreeve – Storm Column
59. Tangerine Dream – Fly And Collision Of Comas Sola
60. Gel-Sol – Energy Pools
61. Zed – Shai Hulud
62. Klaus Schulze – Synphara